‘Am avut întâlnirea uzuală pe care ambasada statului membru care asigură preşedinţia Consiliului Uniunii Europene o organizează, o foarte utilă întrevedere şi schimb de opinii cu ambasadorii statelor membre. Am discutat, în primul rând, despre priorităţile Guvernului. Le-am explicat cele trei mari priorităţi, din domeniul economic, reforma administraţiei şi pregătirea României pentru a asigura preşedinţia Uniunii Europene în 2019’, a precizat Cioloş.
El a subliniat că au fost abordate subiectele care sunt pe agenda europeană, cum ar fi migraţia şi MCV.
‘Am explicat încă o dată poziţia noastră, am discutat despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare în justiţie şi am explicat de ce România consideră că trebuie să ne gândim la un mecanism de internalizare, practic, a acestui mecanism de control al Comisiei în procedurile uzuale ale comisiei în acest domeniu, explicând şi de ce considerăm că România în continuare este un candidat important pentru spaţiul Schengen’, a adăugat Dacian Cioloş.
El a mai arătat că a fost discutată şi situaţia din Republica Moldova.
‘Cred că, în momentul de faţă, dat fiind comportamentul României în ultima perioadă, România este recunoscută acum şi de partenerii europeni şi euroatlantici în privinţa coordonării, a cooperării cu Republica Moldova. Am explicat mecanismele de sprijin acolo şi am sintetizat discuţia pe care am avut-o cu prim-ministrul moldovean’, a spus premierul.
Întrebat în privinţa migraţiei, dacă România a primit deja cereri pentru a primi migranţi, Dacian Cioloş a răspuns: ‘Nu. România, conform angajamentului şi deciziei luate la nivel european, are deja anumite obligaţii, însă în continuare centrele de distribuţie a migranţilor înregistraţi până acum, pentru că aici este vorba de potenţiali migranţi înregistraţi, controlaţi, verificaţi şi înregistraţi în punctele de control din Grecia şi din Italia, însă, în continuare acolo aceste puncte de control şi distribuţie nu funcţionează suficient bine ca să vedem pe ce ne putem baza’.
Prim-ministrul român a avut o întâlnire cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, organizată de Ambasada Olandei la Bucureşti, pe tema preşedinţiei olandeze a Consiliului Uniunii Europene.