Corpul de Control al premierului: Ritmul de soluţionare a dosarelor de despăgubiri de la ANRP este foarte lent

Cele peste 42.000 de dosare de despăgubiri înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi constituite în temeiul Legii 10/2001 ar putea fi soluţionate în următorii 24 de ani, în 2039, se arată într-un comunicat al Corpului de Control al premierului, care a efectuat o acţiune de control la ANRP, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 02 feb. 2016, 15:34
Corpul de Control al premierului: Ritmul de soluţionare a dosarelor de despăgubiri de la ANRP este foarte lent

‘Având în vedere ritmul foarte lent de soluţionare a dosarelor, înregistrat în perioada 2005 – 2015, respectiv de 1.785 de dosare pe an, rezultă că cele 42.441 de dosare constituite în temeiul Legii nr. 10/2001, nesoluţionate, înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la data de 31.12.2015, vor fi soluţionate în aproximativ 24 de ani, respectiv până în anul 2039’, precizează sursa citată.

Documentul arată că, la data de 31.12.2015, din cele 42.441 de dosare nesoluţionate, 12.134 de dosare au fost repartizate angajaţilor Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar restul, de 30.307 dosare (71,41% din totalul dosarelor înregistrate), erau ‘în aşteptare’, nefiind încă repartizate personalului pentru a fi efectuate demersuri în vederea soluţionării.

În ceea ce priveşte situaţia dosarelor de despăgubiri/ măsuri compensatorii constituite în temeiul legilor Fondului funciar, după data intrării în vigoare a Legii 165/2013, respectiv pe 20.05.2013, la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor se aflau în lucru 11.577 de dosare.

‘Din cele 11.577 dosare de despăgubiri/ măsuri compensatorii (…), într-un număr de 6.294 de dosare (54,36%) nu s-a efectuat niciun demers pentru soluţionarea acestora, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, (…) dosarele de fond funciar, înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, trebuie să fie soluţionate în termen de 36 de luni de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv până la data de 20.05.2016. Având în vedere faptul că la data de 10.12.2015, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor mai avea în lucru 8.439 dosare de despăgubiri/ măsuri compensatorii constituite în baza legilor fondului funciar, rezultă că, până la data de 20.05.2016, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor va trebui să soluţioneze aproximativ 1.688 de dosare/ lună, în condiţiile în care timp de aproximativ 2 ani şi jumătate a soluţionat doar 2.916 dosare, respectiv 97 de dosare/ lună’, se arată în comunicatul citat.

Corpul de Control al prim-ministrului a efectuat verificări la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor privind stadiul soluţionării, în perioada 20.05.2013 – 31.12.2015, a dosarelor de despăgubiri sau de măsuri compensatorii, constituite în baza legilor Fondului funciar şi a Legii 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...