Guvernul a aprobat printr-o hotărâre repartizarea pe judeţe şi municipiul Bucureşti a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea participării la învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, în anul 2016. 55,5 milioane de lei a alocat în acest an guvernul acestui program.
Suma de 55,5 milioane de lei de la buget e repartizată pe judeţe, în funcţie de numărul de copii înscrişi la grădiniţe şi declaraţi eligibili pentru program. Lista cu sumele repartizate pe judeţe este aici.
Tichete sociale pentru stimularea familiilor cu venituri mici să-şi înscrie copiii la grădiniţă
Tichetele sociale se acordă în baza Legii nr. 248/2015, cunoscută drept legea „Fiecare Copil în Grădiniţă”.
Aceasta lege, votată în Parlamentul României şi promulgată de preşedinte în octombrie 2015, încurajează prezenţa la gradiniţă a copiilor cu vârste cuprinse între 3-6 ani.
Legea vizează acordarea unui stimulent financiar familiilor defavorizate, sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar, ca să-i motiveze să-şi înscrie copiii la grădiniţă. Concret, tichetele se acordă familiilor cu mai puţin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie.
În ce condiţii se acordă tichetele sociale
Acordarea tichetelor sociale este strict condiţionată de prezenţa regulată a copiilor la grădiniţă.
Normele de aplicare precizează că numărul total al absenţelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm în care învoirile personale (maximum trei) şi scutirile medicale nu pot depăşi 50% din numărul total de zile de grădiniţă din luna respectivă.
Educatorii ţin prezenţa zilnică a copiilor la grădiniţă, după un formular similar celui folosit de Fundaţia Ovidiu Ro în programul pilot. Situaţia fiecărui preşcolar se centralizează într-un sistem informatic naţional, gestionat de Ministerul Educaţiei. Corectitudinea notării prezenţei zilnice va fi monitorizată prin vizite neanunţate, prin sondaj.
Copiii eligibili pentru acest program sunt identificaţi de asistenţii sociali din primării, pe baza unui dosar social.
Pe ce perioadă se acordă tichetele sociale
Tichetele sociale sunt acordate pentru perioada septembrie – iunie, pe bază de cerere şi declaraţie pe proprie răspundere, completată de părinţi sau de persoanele care răspund legal pentru copil, cu suportul asistentului social, acolo unde este cazul. Declaraţia este standard. Cei care primesc deja beneficii sociale care atestă încadrarea sub pragul de venit nu mai trebuie să facă un nou dosar, copiii lor sunt automat eligibili.
Înscrierea în program este permanentă pentru a permite familiilor să îşi înscrie copiii la grădiniţă şi după începerea anului şcolar.
Mecanismul de acordare a tichetului nu ia în calcul ajutorul social, alocaţia pentru copii, bursele sau subvenţiile agricole.
Tichetelor sociale vor fi distribuite de primării, conform formularului de prezenţe completat de educatori.
Ce pot cumpăra părinţii cu tichete sociale
Tichetele sociale vor putea fi folosite numai pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcămite şi rechizite.