‘Eu tind să cred că PIB-ul potenţial (creşterea – n.r.), în acest moment, este 3% nu 5%, pentru că PIB-urile pe anul trecut şi pe anul acesta sunt dopate de măsuri fiscale care nu vor fi sustenabile. De ce acest dopaj trebuie la un moment dat să se oprească? România cheltuie 1,6% din PIB pe datoria publică (40% datorie publică în PIB ori 4% dobânda plătită). Dacă ajungem la o datorie dublă, prin stimulente, ajungem la costuri duble, iar banii vor fi luaţi de la sănătate, educaţie, infrastructură etc. În plus, costurile se pot dubla şi dacă se majorează dobânzile’, a explicat, joi, Lazea în cadrul unei conferinţe de specialitate.
Potrivit acestuia, o ţară care permite creşterea agresivă a datoriei publice ajunge inevitabil într-o situaţie fără ieşire. Astfel, Lazea susţine că o creştere economică sustenabilă nu poate fi asigurată prin politici monetare şi fiscale, ci doar prin reforme structurale.
Economistul-şef al BNR este de părere că orice guvern ar trebui să abordeze actul de guvernare pe trei piloni: păstrarea stabilităţii macroeconomice, implementarea reformelor structurale şi reforma administraţiei publice şi a clasei politice.
‘Am îndeplinit termenii pentru asigurarea macrostabilităţii, dar nu ne putem obişnui cu acest statut de performeri şi începem să săpăm la baza acestui pilon prin stimulente fiscale şi, în oarecare măsură, monetare. La a treia (reforma administraţiei şi a clasei politice – n.r.) suntem foarte, foarte restanţieri. (…) Doar prin reforme structurale poate fi crescut PIB-ul potenţial’, a subliniat Lazea.
El a enumerat măsurile care trebuie adoptate pentru realizarea măsurilor necesare creşterii PIB potenţial şi a precizat că nu toate acestea sunt antipopulare şi ar duce la pierderea alegerilor de către cei care le promovează. ‘Ştim cu toţii ce trebuie făcut, dar nu ştim cum ne va mai alege lumea după ce luăm măsurile astea. Însă unele sunt chiar populare: pot duce la atragerea de investitori, nu toate exced ciclul electoral, nu toate presupun cheltuieli suplimentare’, a adăugat Lazea.