Petrom a scumpit motorina cu 3 bani pe litru, benzina s-a ieftinit cu 5 bani. Lista celor mai ieftine staţii Petrom

Petrom a scumpit motorina cu 3 bani, iar preţul benzinei a scăzut cu 5 bani, în staţiile proprii. Cea mai mare companie din România a mai majorat preţurile carburanţilor pe 1 februarie cu 5 bani pe litru, atât pentru benzină cât şi petnru motorină. Preţurile carburanţilor au scăzut puternic în România de la jumătatea anului trecut pe fondul prăbuşirii preţului petrolului.
Economica.net - lun, 08 feb. 2016, 07:50
Petrom a scumpit motorina cu 3 bani pe litru, benzina s-a ieftinit cu 5 bani. Lista celor mai ieftine staţii Petrom

Petrom – preţurile sunt valabile pentru 8 februarie 2016

În staţia din Şoseaua Alexandriei, sectorul 5, motorina standard costă acum 4,33 lei pe litru, iar benzina standard costă 4,58 lei pe litru.

La Petrom, pe strada Jiului, la staţia sectorul 1, motorina costă 4,34 lei pentru un litru, iar benzina 4,62 lei pe litru.

În Odorheiu Secuiesc, motorina standard costa azi dimineaţă 4,10 lei/litru, pe Str. Beclean, nr. 284 şi tot 4,07 lei, la staţia de pe strada Str. II Rakoczi Ferenc, nr. 25, cele mai ieftine benzinării Petrom din ţară pentru motorină. Benzina costă 4,68 lei în ambele staţii.

În staţia Petrom de pe DN 2A, nr. cadastru 910, Slobozia, motorina standard costă 4,23 lei/litru, iar benzina are un preţ de 4,53 lei/litru.

În Moldova, în localitatea Buhuşi, la staţia Petrom, motorina standard costă 4,24 lei/litru, iar benzina standard are un preţ de 4,49 lei/litru.

Două treimi din autovehiculele înmatriculate în România folosesc motorina drept carburant. Restul, benzină sau GPL.

Preţul carburanţilor comercializaţi în România scăzut abrupt de la 1 ianuarie 2016, de când a intrat în vigoare noua cotă TVA de 20%. Scăderile au fost de 3,22%, în medie 16 bani pe litru.

Preţul carburanţilor din România a fost în continuă scădere, de la jumătatea anului trecut, pentru că preţul barilului de petrol s-a prăbuşit, consemnând o scădere de 70% în decurs de un an. Cotaţiile internaţionale ale produselor petroliere, după care se formează preţurile carburanţilor în România, au coborât şi ele, însă nu în aceeaşi măsură. Aici, contează foarte mult şi cursul de schimb leu/dolar, care a crescut, în 2015, anulând parţial efectul benefic al ieftinirii ţiţeiului. În plus, preţul carburanţilor conţine acum circa 58% taxe către stat, deci nu poate urma în acelaşi procent cotaţia barilului de ţiţei. Spre exemplu, o ieftinire de 50% a barilului antrenează o ieftinire a carburanţilor de circa 20%.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...