Pentru 2017, BNR a prognozat o inflaţie de 3,4%. Ţinta băncii centrale este de 2,5%.
‘Proiecţia indicelui preţurilor de consum (IPC) ne arată două lucruri: că perioada de inflaţie negativă este tranzitorie şi rata anuală a inflaţiei calculată pe baza indicelui preţurilor de consum este prognozată la 1,4% la sfâşitul anului 2016 şi se iese, deci, din inflaţia negativă, şi la 3,4%, adică aproape de limita superioară a intervalului pe care îl ţintim în ultima parte a anului 2017’, a spus Isărescu.
El a precizat că traiectoria ratei inflaţiei IPC este afectată substanţial de măsurile fiscale care au vizat reducerea succesivă a impozitelor indirecte.
‘Am mai calculat şi impactul de runda I a reducerii cotei TVA. În această situaţie, acesta este un calcul cu un anumit grad de probabilitate; rata inflaţiei ar atinge 3,3% în 2016 şi 3,7% în 2017. Şi trecutul şi traiectoria ratei inflaţiei IPC este afectată substanţial de măsurile fiscale care au privit reducerea succesivă a impozitelor indirecte şi noi, ca instituţie care urmăreşte stabilitatea preţurilor, dorim să subliniem caracterul tranzitoriu al acestei perioade de inflaţie negativă. Pe de altă parte, preocuparea noastră este de a păstra inflaţia în ecartul pe care ni l-am stabilit, de a da încredere că stabilitatea preţurilor să rămână şi a stimula pe această bază o creştere economică de durată, sustenabilă, în România’, a precizat oficialul BNR.
Consiliul de Administraţie al BNR a analizat şi aprobat, în şedinţa din 5 februarie, Raportul trimestrial asupra inflaţiei.
‘Noua prognoză trimestrială reconfirmă perspectiva adâncirii inflaţiei în teritoriu negativ în primele cinci luni ale anului 2016, ca efect al scăderii cotei standard TVA şi a altor impozite indirecte. Totodată, se anticipează revenirea la începutul anului 2017 şi rămânerea ulterioară a ratei anuale a inflaţiei în interiorul intervalului ţintei. Această evoluţie are ca explicaţie epuizarea impactului dezinflaţionist tranzitoriu al reducerii cotei standard a TVA, relaxarea conduitei politicii fiscale şi creşterea costurilor unitare cu salariile. Reducerea succesivă a impozitelor indirecte implementate în perioada 2015-2017 determină volatilitatea ratei inflaţiei în intervalul prognozat’, se arată într-un comunicat al BNR.
Potrivit acestuia, inflaţia s-a menţinut în teritoriu negativ la finalul anului 2015, în linie cu prognoza. Factorul principal al acestei evoluţii a fost aplicarea, începând cu luna iunie, a cotei reduse de TVA la toate alimentele, băuturile nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică.
Rata anuală a inflaţiei s-a situat în luna decembrie 2015 la -0,9%, faţă de -1,1% în luna noiembrie şi -1,87%, nivelul minim consemnat în luna august.
‘Această creştere s-a datorat efectelor de bază asociate evoluţiei preţului combustibililor, accelerării creşterii preţurilor la tutun, precum şi influenţelor restrângerii mai alerte a deficitului de cerere agregată şi ale relativei deprecieri a monedei naţionale. În absenţa măsurii privind extinderea cotei reduse a TVA, rata anuală a inflaţiei s-ar fi plasat la finele anului aproape de 2%, nivel aflat în interiorul intervalului de variaţie al ţintei de inflaţie (2,5 la sută +/-1 punct procentual)’, se menţionează în comunicatul BNR.