Potrivit unui răspuns comunicat vineri de DNA la solicitarea AGERPRES, examinarea jurisprudenţei naţionale existente a evidenţiat orientări ce relevă caracterul neunitar al acesteia.
‘Unele instanţe, analizând legea aplicabilă şi având în vedere succesiunea mai multor legi penale (…) ce instituie obligaţia de aplicare a legii penale mai favorabile, precum şi decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014 şi având în vedere că instituţia liberării condiţionate constituie o modalitate de executare a unei părţi din pedeapsa închisorii, au considerat că analiza cererii de liberare condiţionată trebuie să aibă în vedere legea penală mai favorabilă, indiferent că legea penală mai favorabilă a fost avută în vedere şi la condamnare şi indiferent de legea avută în vedere la momentul începerii executării pedepsei. Alte instanţe (…) au considerat că pedeapsa pronunţată şi aplicată trebuie să aibă în vedere dispoziţiile codului penal sub imperiul cărora s-a aplicat pedeapsa’, se arată în comunicarea transmisă de DNA.
Conform aceleiaşi surse, argumentele existente în cuprinsul unor hotărâri judecătoreşti pleacă de la premisa că obiectivul principal al procedurii în care se realizează analiza cererii de liberare condiţionată este ca un condamnat să beneficieze la liberarea condiţionată de cele mai favorabile condiţii, indiferent de legea avută în vedere la momentul începerii executării pedepsei, formulării cererii de liberare condiţionată sau al condamnării definitive.
‘Exprimându-ne opinia, considerăm că legea penală avută în vedere la momentul cererii de liberare condiţionată ar trebui să se refere la dispoziţiile în vigoare în raport cu data formulării cererii. În succesiunea legilor penale constatăm că de la data săvârşirii infracţiunii, când ia naştere raportul juridic penal de conflict şi până la încetarea sau stingerea acestui raport, prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, pot interveni una sau mai multe legi penale, iar legea aplicabilă este legea penală mai favorabilă’, se precizează în document.
În opinia DNA, liberarea condiţionată nu reprezintă un drept al condamnaţilor, ci ‘doar o vocaţie pe care o au, prin voinţa legiuitorului, toţi condamnaţii după ce au executat fracţiunile de pedeapsă stabilite de lege şi îndeplinesc condiţiile exprese’, iar dispoziţiile din codul penal în vigoare prevăd în mod expres că liberarea condiţionată poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat fracţia şi dacă a îndeplinit integral obligaţiile civile.
‘Considerate a fi mai severe aceste condiţii, nu sunt aplicate de către unele instanţe, nici în situaţia în care condamnarea definitivă s-a dispus prin aplicarea dispoziţiilor din noul cod penal, care la momentul condamnării reprezentau legea penală mai favorabilă. Aşa fiind, în astfel de situaţii, dispoziţiile Curţii Constituţionale privind aplicarea globală a legii penale mai favorabile nu se mai regăsesc. Practic, o astfel de interpretare determină împărţirea aplicării dispoziţiilor legale în mai multe categorii’, se mai arată în răspunsul DNA