Carol I voia să facă din Costeşti staţiune balneară. Localitatea îşi cere drepturile după 126 de ani

Localitatea Costeşti, care în timpul lui Carol I urma să fie declarată staţiune balneară, lucrează la documentaţia pentru a primi această distincţie, la 126 de ani de la descoperirea primelor ape minerale şi de la realizarea primului pavilion balnear.
Economica.net - sâm, 13 feb. 2016, 09:59
Carol I voia să facă din Costeşti staţiune balneară. Localitatea îşi cere drepturile după 126 de ani

O localitate care se bucură de un patrimoniu la fel de mare ca al staţiunii Călimăneşti are, spun autorităţile vâlcene, toate atuurile pentru a primi respectiva distincţie, atât prin zestrea ecleziastică, cât şi prin monumentele naturale din Parcul Naţional Buila Vânturiţa, aerul ozonat şi potenţialul balnear.

„Aşadar nu doar izvoarele sulfuroase, care au determinat Casa Regală să ofere distincţia de localitate în curs de a deveni staţiune, ci şi cele patru mănăstiri, Cheile Bistriţei, zecile de peşteri, calitatea aerului, trovanţii, Muzeul Bălintescu, arhitectura caselor, bisericile de lemn, un uriaş bazin turistic pe care Costeştiul îl poate valorifica în sensul devenirii a şaptea staţiune a judeţului Vâlcea. Noi lucrăm la documentaţie, la PUG, unde suntem sprijiniţi de arhitecţi din Franţa”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Toma Peştereanu.

Pe teritoriul localităţii Costeşti a fost identificat, la finele secolului al XIX-lea, un bogat zăcământ de izvoare sulfuroase şi au început demersurile pentru ridicarea unui pavilion balnear.

Totodată, Costeştiul a primit titulatura de localitate în curs de atestare ca staţiune, dar ulterior a început războiul, lucrurile au stagnat, iar după anii ’50 ideea a dispărut din planurile noilor autorităţi.

Localitatea vâlceană, considerată de specialiştii în turism şi patrimoniu drept un muzeu în aer liber, cuprinde patru mănăstiri – Bistriţa, Arnota, Peri şi Păpuşa, mai multe biserici de lemn, cheile Bistriţei, muzeul Trovanţilor, Muzeul Bălintescu, 10 unităţi turistice, din care un complex hotelier.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/hectar (ha) în anul 2023, cel mai scăzut nivel fiind înregistrat în Regiunea Nord-Est, de 35.303 lei/ha, în timp......
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD, PNL, UDMR, minorități. Iată marile promisiuni ale guvernului ...
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD-PNL-UDMR-minorități. Iată planurile noului guvern în domeniul ...
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la Senat
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la ...
Noii membri ai Parlamentului se reunesc luni dimineață pentru alegerea președinților Camerei Deputaților și Senatului. ...