Profitul operaţional al Cemacon a crescut cu 27%, în 2015

Cemacon a încheiat anul 2015 cu vânzări cu 26% mai mari față de 2014, profit operațional în creștere cu 27% față de anul anterior, o cifră de afaceri de 67,9 milioane de lei, în creștere cu 24% față de 2014 și profit net de peste 13 milioane de lei.
Economica.net - lun, 15 feb. 2016, 12:31
Profitul operaţional al Cemacon a crescut cu 27%, în 2015

Compania încheie, astfel, cel de-al cincilea an de creștere consecutivă, depășind cu 12,95 milioane lei cifra de afaceri netă realizată în anul anterior. Rezultatele financiare se datorează vânzării de blocuri ceramice, pe de o parte, și finalizării procesului de restructurare financiară, pe de alta.

Creșterea vânzărilor Cemacon a avut la bază majorarea capacității de producție prin redeschiderea liniei de la Zalău, consolidarea poziției pe piața din Transilvania și politica de vânzare țintită către distribuitori și clienții mici și mijlocii, împreună cu abordarea clienților din zona rurală.

”Am încheiat anul 2015 cu profit net, principalul nostru obiectiv pentru anul trecut. Business-ul a continuat să aibă cea mai mare rată de creștere din sector, pentru al cincilea an consecutiv, cu vânzări nete cu 26% mai mari și un profit operațional în creștere cu 27%, depășind consistent media sectorului”, a declarat Liviu Stoleru, Director General și Președinte al Consiliului de Administrație Cemcon.

Pentru Cemacon, anul 2015 a stat sub semnul finalizării procesului de restructurare de business, demarat în 2010. În luna martie 2015, prin semnarea noilor contracte de credit care au restructurat datoria de peste 33 milioane euro, și apoi, în septembrie, prin conversia din datorie în acțiuni a peste 13 milioane euro, Cemacon a finalizat cu succes prima restructurare de anvergură a unei datorii bancare în afara insolvenței în România. Acest lucru a fost posibil printr-o înțelegere complexă companie-bancă-acționari, bazată pe principiul win-win.

Restructurarea a făcut ca Cemacon să treacă de la o companie puternic dezechilibrată financiar, la una ce are rate de solvabilitate și îndatorare competitive pentru sectorul în care activează, cu o datorie sustenabilă, de rambursat într-un termen de nouă ani. Impactul restructurării s-a văzut imediat, compania înregistrând în 2015 profit financiar în creștere, o cifră de afaceri de trei ori mai mare față de cea din 2010 și creșterea cotei de piață de la șase la 19%.

“Am reușit, după cinci ani în care am reconstruit compania din punct de vedere operațional, financiar, organizațional și comercial, să consolidăm în piață cel mai competitiv producător de zidărie, care a devenit un model de business de succes nu doar pentru industria de construcții. O afacere românească, cu management românesc, o companie sănătoasă, stabilă și profitabilă pentru acționari, tot mai atractivă pentru potențiali investitori”, a completat Liviu Stoleru.

În 2015, piața construcțiilor și-a menținut creșterea: volumul lucrărilor de construcții a crescut cu peste 10% în primele 10 luni ale anului față de aceeași perioadă a anului anterior, construcțiile rezidențiale având un avans de 12%, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică. Piața materialelor de zidărie a avut premise de creștere, atât datorită cererii de locuințe, cât și finanțării devenite mai accesibilă. Pentru producătorii de blocuri ceramice, piața a fost mai activă din punct de vedere comercial, principalul obiectiv fiind creșterea cotelor de piață.

În 2016, Cemacon își propune creșterea cifrei de afaceri cu minimum 10%, consolidarea cotei de piață, valorificarea activelor neproductive deținute, continuarea strategiei de îmbunătățire a portofoliului și a ofertei comerciale.

CEMACON SA este al doilea mare producător de sisteme de zidării ceramice din România şi unul dintre liderii pieței din Transilvania. Compania operează cea mai modernă şi mai mare capacitate de producție din România cu produse de calitate premium obținute la costuri de producție foarte competitive.

CEMACON SA este companie listată la Bursa de Valori Bucureşti şi detinută, preponderent, de acționari instituționali, fonduri de investiții româneşti şi străine; managementul companiei este unul profesionist, independent şi cu puternică expertiză de sector.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare de 30 de milioane de euro....
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...