Ministerul Energiei: Schema suport pentru biomasă ar putea fi prelungită şi după 31 decembrie 2016

Grupul de lucru înfiinţat la nivelul Ministerului Energiei pentru definitivarea Strategiei Energetice a României analizează, în acest moment, posibilitatea de a prelungi schema suport pentru biomasă, printr-un sistem tranzitoriu, şi după 31 decembrie 2016, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de specialitate, Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei.
Economica.net - joi, 18 feb. 2016, 09:27
Ministerul Energiei: Schema suport pentru biomasă ar putea fi prelungită şi după 31 decembrie 2016

‘În ceea ce priveşte Strategia Energetică a României, lucrăm la ea. Sunt grupe de lucru, iar ţinta noastră este să o finalizăm în septembrie 2016. Un grup de lucru din Ministerul Energiei analizează de ce acest tip de resurse nu s-a dezvoltat. La nivelul Ministerul Energiei se analizează, în acest moment, posibilitatea de a prelungi schema suport printr-un sistem tranzitoriu, numai pentru acest tip de resursă (biomasă, n.r.) şi după 31 decembrie 2016. România trebuie, însă, să discute şi să intre într-un dialog cu Comisia Europeană, pentru că nu poate aproba aşa ceva de una singură’, a explicat Popescu.

Conform secretarului de stat din Ministerul Energiei, România şi-a realizat ţintele asumate la energia electrică produsă din surse regenerabile, însă la nivel de biomasă ţinta nu a fost atinsă, scrie Agerpres.

‘România şi-a realizat ţintele asumate la energia electrică produsă din surse regenerabile. La nivelul României, pentru acest tip de resursă regenerabilă lucrurile au fost corecte. Din biomasă, România şi-a asumat că 1.640 MW putere instalată. La finele anului trecut, existau doar 104,5 MW produşi din biomasă, capacitatea instalată. O diferenţă foarte mare, faţă de ţinta pe care ne-am propus-o. Pe celelalte tipuri de energii regenerabile, ne-am depăşit ţintele în mixul asumat’, a spus Corina Popescu.

Potrivit datelor Transelectrica, publicate recent, companie şi cei opt operatori de distribuţie a energiei electrice din România au semnat, până la 31 decembrie 2015, contracte de racord la reţea pentru proiecte de energie regenerabilă care totalizează 9.576 de MW.

Cele mai mari capacităţi sunt cele de producere a energiei din surse eoliene, respectiv 6.280 de MW. Proiectele fotovoltaice care au contract de racord la reţea au ajuns la 2.519 de MW, în timp ce hidrocentralele mici însumează 621 de MW.

În plus, mai sunt capacităţi de 139,9 MW pe bază de biomasă şi de 16,7 MW pe biogaz care au deja contracte de racord la reţea, precum şi un mic proiect de 0,05 MW de energie geotermală.

Capacităţile de producere a energiei electrice din surse regenerabile care sunt în funcţiune au ajuns la o putere instalată totală de 5.142 de MW la finele anului 2015, potrivit datelor centralizate de Transelectrica. Astfel, în sistem existau parcuri eoliene cu o putere de 3.129 de MW, panouri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.325 de MW, microhidrocentrale de 585 de MW şi proiecte pe bază de biomasă cu o putere cumulată de 103 MW.

Pentru anul 2016, cota obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, este de 12,15% din consumul final brut de energie electrică, potrivit unei Hotărâri adoptate de Guvern în şedinţa din 30 decembrie 2015. Cota pentru acest an este mai mare decât cea pentru 2015, care a fost stabilită la nivelul de 11,9%.

În foaia de parcurs a Comisiei Europene (CE) se propune stabilirea unui obiectiv obligatoriu de 20% pentru ponderea surselor regenerabile de energie în consumul de energie al Uniunii Europene (UE) până în anul 2020 şi a unui obiectiv obligatoriu minim de 10% pentru biocarburanţi. De asemenea, Comisia propune un nou cadru legislativ pentru a consolida promovarea şi utilizarea energiilor regenerabile.

Directiva 2009/28/CE (Directiva privind energia din surse regenerabile), stabileşte un cadru european pentru promovarea energiei regenerabile şi fixează obiective naţionale obligatorii în acest domeniu, constând în atingerea unei ponderi a energiei regenerabile de 20% în consumul final de energie şi de 10% în transporturi, până în 2020, o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de 20% până în anul 2020 şi creşterea economiei de energie cu 20%, tot până în anul 2020.

Aceste obiective au fost transpuse şi în legislaţia naţională, România angajându-se să atingă o pondere de 34% a energiei provenite din surse regenerabile în energia electrică consumată, până în anul 2020.

Patronatul Serviciilor Private din România organizează, joi, ediţia a II-a a conferinţei ‘Competitivitate, inteligenţă şi valoare adăugată prin servicii private – Servicii Energetice – Biomasa, resursă şi bogăţie a României’, în cadrul căreia sunt dezbătute, printre altele, Programul de valorificare a terenurilor degradate sau improprii culturilor agricole şi utilizarea lor la înfiinţarea de culturi energetice, dar şi Legea culturilor energetice şi a biomasei.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...