Marii retaileri au intrat în capcana taxei pe ambalaj. Cer schimbarea legii, consecinţele pot fi dezastruoase

Marile lanţuri de retail solicită Guvernului să le anuleze datoriile pe care aceştia ar trebui să le achite Administraţiei Fondului pentru Mediu  în contul taxei pe deşeurile din ambalaje. Facturile aferente anului 2015 au ajuns chiar şi la 1,5 milioane de euro doar pentru un singur operator economic. Situaţia ar putea duce la creşterea în lanţ a preţurilor la toate produselor alimentare.
Economica.net - joi, 18 feb. 2016, 09:34
Marii retaileri au intrat în capcana taxei pe ambalaj. Cer schimbarea legii, consecinţele pot fi dezastruoase

Asociaţia Marilor Reţele (AMRCR) solicită Guvernului adoptarea de urgență a unui act guvernamental prin care să fie anulate sumele „colosale” cu efect retroactiv pentru anul 2015, imputate pe nedrept producătorilor și comercianților în domeniul colectării ambalajelor, sume care la rândul lor produc în fiecare zi penalități uriașe. „Avem exemple că, în unele cazuri, facturile aferente anului 2015 se ridică la 1.500.000 euro doar pentru un singur operator economic”, a declarat Delia Nica, Director Executiv AMRCR.

De asemenea, reprezentanții marilor retaileri cer abrogarea textelor normative care au dus la crearea, spun ei, a unui sistem complet nefuncțional în ceea ce privește gestionarea deșeurilor de ambalaje și la nerespectarea normelor europene și a țintelor asumate de România în acest context.

În opinia marilor retaileri legea actuală a obligat operatorii economici să încheie contracte cu aceste OTR-uri, în cazul în care nu au posibilitatea gestionării ambalajelor în mod individual. „Este evident că acest sistem nu a funcționat și a dus la actuala criză care însă este aruncată tot în spatele producătorilor și comercianților. În forma sa actuală, legislația nu asigură în niciun fel obiectivele pentru care se presupune că a fost elaborată și anume funcționarea eficientă a unui sistem de colectare a ambalajelor și, mai ales, protejarea mediului. AMRCR susține ideea ca statul să preia responsabilitatea administrării, garantării și verificării colectării ambalajelor prin intermediul unui singur organism care să funcționeze transparent”, a mai spus Delia Nica.

Citeşte şi Nicio soluţie pentru taxa pe ambalaj. Problema producătorilor de alimente ar putea ajunge la Comisia Europeană

Potrivit AMRCR, întâlnirea de ieri dintre producători, retaileri şi oficiali ai Ministerului Mediului nu a dus la nicio soluţiie pentru facturile rectificative aferente anului 2015 sau la un calendar complet de modificări legislative necesare. Comercianţii își exprimă încrederea că acest lucru se va întâmpla în cel mai scurt timp posibil și își declară în continuare totala disponibilitate pentru dialog pe aceste teme.

Te-ar mai putea interesa și
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile şi pensiunile din Poiana Braşov sunt ocupate aproape în întregime pe perioada vacanţei de iarnă, hotelierii pregătindu-le turiştilor pachete de servicii pentru toate buzunarele şi......
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația ...
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat ...
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) îşi exprimă îngrijorarea cu privire ...
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Curtea de Casaţie a Franţei, cea mai înaltă jurisdicţie franceză, a respins miercuri recursul fostului preşedinte ...