Propunere de modificare a legii SRR şi SRTv, depusă de preşedintele Comisiei de cultură a Senatului

Preşedintele Comisiei pentru cultură şi media a Senatului, Georgică Severin, a depus, miercuri, la Camera Deputaţilor, o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, anunţă un comunicat al comisiei, postat joi pe site-ul Senatului, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 18 feb. 2016, 16:33
Propunere de modificare a legii SRR şi SRTv, depusă de preşedintele Comisiei de cultură a Senatului

Senatorul PSD Georgică Severin propune, prin proiectul de lege, separarea funcţiei de preşedinte al consiliului de administraţie de cea de director general al SRR şi SRTv şi incompatibilităţi pentru membri ai consiliilor de administraţie, cum ar fi să renunţe să facă parte din partide sau din structurile de conducere ale organizaţiilor sindicale.

‘Situaţia deosebit de dificilă, în primul rând din punct de vedere financiar, în care se găseşte Societatea Română de Televiziune nu mai reprezintă pentru nimeni un secret. Dezechilibrul dintre venituri şi cheltuieli s-a mărit an de an, ajungându-se de la 17,1 milioane de lei pierdere financiară în anul 2006 până la 696,3 milioane de lei pierdere financiară la sfârşitul anului 2014 (data ultimului bilanţ contabil oficial). Evident, aceste pierderi uriaşe au avut şi câteva cauze obiective, dar în cea mai mare parte au fost imputate unui management defectuos al Televiziunii Naţionale. (…) Am gândit prezenta propunere legislativă tocmai pentru a curma această stare de lucruri perpetuată. Principala intervenţie legislativă constă în separarea celor două funcţii: cea de preşedinte al consiliului de administraţie de cea de director general’, precizează Georgică Severin, în expunerea de motive.

Potrivit proiectului, directorul general urmează să fie selectat în urma unui concurs de proiecte de management şi, în cursul mandatului său de conducere, va avea autonomie decizională, dar va da socoteală de bună administrare a societăţii în faţa consiliului de administraţie. În cazul unui management defectuos flagrant, al neîndeplinirii indicatorilor de performanţă stabiliţi prin contractul de management, directorul general va putea fi schimbat din funcţie, prin votul consiliului de administraţie, înaintea de expirarea mandatului.

În proiect sunt prevăzute criterii profesionale şi incompatibilităţi pentru membri ai consiliilor de administraţie ale SRR şi SRTv, care vor conduce la diminuarea în desemnarea acestora a influenţei politicului, mai precizează Severin.

Astfel, pe timpul exercitării mandatului, membrii consiliului de administraţie sunt obligaţi să renunţe la calitatea de membru de partid, sau, după caz, de membru în structurile de conducere ale organizaţiilor sindicale, cu excepţia celor doi reprezentanţi ai personalului angajat al celor două societăţi, nu pot avea calitatea de angajaţi ai SRR, respectiv ai SRTV, ei sau rudele lor până la gradul al II-lea inclusiv, nu pot face parte din consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale care are activitate în domeniul audiovizualului şi nu pot participa la societăţi comerciale cu care SRR sau SRTv întreţine relaţii de afaceri sau are interese contrare.

De asemenea, membrii CA nu pot candida pentru funcţia de director general al SRR sau SRTV.

În plus, toţi candidaţii pentru posturile de membru titular sau de supleant în consiliul de administraţie al televiziunii publice sau radioului, indiferent de cine sunt propuşi, trebuie să îndeplinească, cumulativ, criteriile privind prestigiu profesional şi civic, experienţă profesională, de minimum 5 ani, în unul dintre domeniile mass-media, cultural, economico-financiar sau juridic, experienţă şi capacitate decizională, cunoaşterea legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTV, precum şi din domeniul audiovizualului şi cunoaşterea a cel puţin unei limbi străine de circulaţie internaţională.

Preşedintele consiliului de administraţie al SRR, respectiv preşedintele consiliului de administraţie al SRTv sunt remuneraţi cu o indemnizaţie brută lunară la nivelul funcţiei de ministru. Ceilalţi membri ai consiliului de administraţie primesc, lunar, o indemnizaţie reprezentând 25% din salariul brut lunar al preşedintelui consiliului de administraţie al societăţii respective. Membrii consiliului de administraţie au dreptul la decontarea, în condiţiile legii, a cheltuielilor de transport şi de cazare, ocazionate de participarea la şedinţele consiliului de administraţie, mai prevede proiectul de lege.

Propunerea legislativă mai prevede că directorul general participă la şedinţele consiliului de administraţie fără drept de vot, iar în cazul dizolvării consiliului de administraţie, conducerea societăţii în cauză va fi asigurată de directorul general împreună cu comitetul director până la numirea noului CA.

În situaţia în care directorul general este interimar, Parlamentul îi va acorda un mandat bine definit pentru conducerea societăţii.

Proiectul stabileşte atribuţii separate pentru preşedintele CA şi pentru directorul general.

Astfel, şeful CA conduce lucrările, negociază contractul de management cu câştigătorul concursului pentru postul de director general, contract pe care îl supune aprobării CA, coordonează activităţile de control şi supraveghere ce revin consiliului în baza prevederilor prezentei legi şi prezintă acestuia rapoarte periodice, prezintă în faţa comisiilor parlamentare de specialitate, în prezenţa membrilor CA, raportul anual de activitate.

Funcţia de director general se ocupă pe baza unei selecţii de proiecte de management, iar durata mandatul este de 4 ani. Salariul brut lunar al directorului general se stabileşte prin contractul de management. Salariul este alcătuit dintr-o indemnizaţie la nivelul celei de secretar de stat, la care se adaugă un spor de până la 75% din aceasta, în funcţie de complexitatea proiectului de management. Cuantumul sporului va fi negociat, la încheierea contractului de management, între câştigătorul selecţiei şi preşedintele consiliului de administraţie. Nivelul de salarizare, astfel stabilit, se supune aprobării CA, prin hotărâre. Directorul general nu poate fi membru al CA.

Directorul general asigură, împreună cu comitetul director, conducerea operativă a societăţii, aprobă angajarea şi concedierea personalului societăţii şi numeşte şefii departamentelor şi conducătorii structurilor subordonate, în condiţiile legii, propune consiliului de administraţie, spre aprobare, componenţa comitetului director, precum şi eventualele modificări ale acestora, aprobă, la propunerea comitetului director, normative, regulamente şi instrucţiuni de serviciu.

Directorul general poate fi schimbat din funcţie înainte de expirarea mandatului, prin votul majorităţii membrilor consiliului de administraţie, în cazul încălcării prevederilor legale, al săvârşirii unor abateri grave, al neîndeplinirii indicatorilor de performanţă stabiliţi prin contractul de management, precum şi în cazul în care, prin rapoarte de audit a căror efectuare se stabileşte de consiliul de administraţie, se constată o activitate economico-financiară neperformantă a societăţii. În cazul demiterii directorului general sau al demisiei acestuia, vacantarea postului este anunţată public în termen de cel mult 15 zile calendaristice; o nouă selecţie de proiecte de management va fi organizată în cel mult 60 de zile calendaristice de la anunţul public.

Din fondurile alocate de la bugetul de stat prin legea bugetară anuală se pot finanţa şi achiziţia de licenţe, producţia şi difuzarea evenimentelor de importanţă majoră cu caracter cultural, artistic şi sportiv, interne sau internaţionale, stabilite conform legii, mai stipulează proiectul.

Severin solicită adoptarea proiectului în procedură de urgenţă.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...