Liderii europeni se pregătesc de reluarea negocierilor cu Marea Britanie. Cameron spune că nu există încă un acord

Premierul britanic David Cameron a declarat vineri, înaintea reluării summitului european de la Bruxelles, că 'nu există încă un acord' în negocierile cu partenerii europeni privind menţinerea Marii Britanii în blocul comunitar, relatează AFP şi Reuters.
Economica.net - vin, 19 feb. 2016, 10:40
Liderii europeni se pregătesc de reluarea negocierilor cu Marea Britanie. Cameron spune că nu există încă un acord

‘Am făcut unele progrese, însă nu există deocamdată un acord’, a afirmat Cameron, după o noapte lungă de negocieri asupra reformelor pe care le cere pentru a face campanie în favoarea menţinerii ţării sale în UE la referendumul pe care a promis să îl organizeze pe această temă.

‘Aşa cum spus, vom avea un acord numai dacă Marea Britanie obţine ceea ce are nevoie. Prin urmare, ne întâlnim din nou şi vom discuta, iar eu voi face tot ce voi putea’ pentru a apăra interesele Regatului Unit, a adăugat el.

În acelaşi timp, premierul luxemburghez Xavier Bettel a spus la rândul său că propunerile aflate în acest moment pe masa negocierilor ‘nu satisfac toate părţile’. ‘Încă nu am terminat. Sper că până la sfârşitul după-amiezii vom avea un text pe care să îl accepte toată lumea’, a adăugat el.

Premierul eston Taavi Roias şi-a exprimat convingerea că se va ajunge la un acord ‘just’. ‘Înţeleg că fiecare îşi urmează, bineînţeles, interesele naţionale, dar trebuie să ţinem cont că, dacă Marea Britanie va ieşi din UE, nimeni nu va avea de câştigat’, a precizat el

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...