Interzişi în prefectură pentru că sunt certaţi cu apa şi săpunul

Supărat că în instituţie vin în audienţe mulţi oameni care nu se spală, prefectul de Vâlcea a apelat la o soluţie nemaiîntâlnită. Petre Ungureanu a făcut o listă neagră cu zeci de persoane care nici măcar nu mai au voie să intre în clădire.
Economica.net - joi, 19 ian. 2012, 20:12

Prefectul de Vâlcea s-a săturat de persoanele care se înscriu în audienţă şi care sunt certate cu apa şi săpunul şi care miros a alcool. El le recomandă decenţă în ţinută şi respect faţă de instituţiile statului, altfel nu mai au ce căuta în prefectură.

Prefectul a făcut o listă cu peste 30 de persoane nedorite în instituţie. El spune că cei vizaţi fie au probleme de igienă, fie sunt prea insistenţi şi au trecut pragul instituţiei de zeci de ori pentru aceeaşi problemă.

Neamţu Toma de 29 de ori cu aceeaşi problemă, cutarica…de 42 de ori. Nu poţi să-l laşi să intre cu damigenele şi paporniţele că nu ştii ce are în ele. A trebuit să scoatem funcţionari din mâna unora care nu erau chiar în regulă, să-i obligăm pe oameni să respecte instituţia„, a spus Petre Ungureanu, prefect de Vâlcea.

Prefectul de Vâlcea vrea să extindă în toată ţara măsurile luate la el în judeţ. Pentru a face acest lucru, a cerut sprijinul avocatului poporului.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu cel din 2023
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu ...
Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU), a scăzut cu 16% față de luna precedentă, în care crescuse însă exploziv. Dar tot este mare....
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie de 1.200 MWşi care va costa 4,8 miliarde de dolari
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie ...
Pakistan a demarat construcţia unui nou reactor nuclear, de concepţie chineză, care va putea să producă 1.200 de megawaţi ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate dacă nu se stimulează economia
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din Român (CAIR) atrage atenția că ordonanța austerității nu va aduce ...
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
România a produs, în primele zece luni din 2024, o cantitate de ţiţei de 2,246 milioane de tone echivalent petrol (tep), ...