Rompetrol: Parteneriatul nostru cu chinezii va fi de bun augur pentru economia României

Preluarea grupului Rompetrol de către compania chineză CEFC va însemna un parteneriat pe termen foarte lung, care va fi benefic atât pentru compania petrolieră, cât şi pentru economia României, a declarat, luni, Cătălin Dumitru, vicepreşedintele KMG International (fostul Rompetrol Group), prezent la o conferinţă pe teme energetice.
Economica.net - lun, 22 feb. 2016, 14:08
Rompetrol: Parteneriatul nostru cu chinezii va fi de bun augur pentru economia României

Compania CEFC a achiziţionat deja anul trecut 51% din Dyneff, divizia din Franţa şi Spania a Rompetrol, şi a anunţat că are de gând preluarea de acţiuni la KMG International.

Dumitru a subliniat că este încă devreme să poată trage o concluzie cu privire la negocierile dintre chinezi şi kazahi.

‘Este o discuţie mai largă, un parteneriat pe termen foarte lung, pe câteva zeci de ani, care priveşte prezenţa chinezilor în toată partea de Europă de Est pe care o acoperim. Dacă se va realiza, acest parteneriat va fi benefic pentru grupul nostru şi de bun augur pentru economia României’, a arătat oficialul Rompetrol.

La finele anului trecut, KMG International NV (fostul Rompetrol Grup) şi CEFC China Energy Company Limited au finalizat transferul a 51% din acţiunile grupului de companii Dyneff, care deţine active şi operaţiuni de trading şi distribuţie carburanţi în Franţa şi Spania, potrivit unui comunicat al KGMI.

KMG International va continua să deţină o participare de 49% în cadrul Dyneff.

CEFC China Energy Company Limited este o companie privată ce derulează operaţiuni de profil în aproximativ 15 ţări. Cu o cifră de afaceri de circa 30,5 miliarde de euro în 2014 şi peste 20.000 de angajaţi în întreaga lume, compania s-a situat printre primele 500 cele mai importante companii capitalizate la nivel mondial şi printre primele 500 cele mai influente branduri la nivel mondial, se mai arată în comunicatul KMGI.

Tot la finele anului trecut, KMGI a anunţat că societatea din China şi-a exprimat intenţia de a prelua o parte din acţiunile deţinute de KazMunaiGaz (KMG) la KMGI (fostul Rompetrol Grup) şi a transmis o ofertă în acest sens.

Statul român deţine, prin intermediul Ministerului Energiei, un pachet de 44,7% din Rompetrol Rafinare, cel mai important activ al grupului KMGI.

‘KMG International salută încheierea la Beijing a memorandumului de înţelegere între compania naţională KazMunayGas Kazahstan şi CEFC China Energy Company Limited pentru crearea şi dezvoltarea la nivel internaţional a unui parteneriat strategic în sectorul de petrol şi gaze. Activele şi operaţiunile deţinute şi derulate de KMG International (KMGI) în Europa şi în regiunea Marii Negre vor sta la baza acestei platforme de dezvoltare, care va urmări atât creşterea performanţelor operaţionale şi financiare ale KMG şi ale subsidiarelor sale din afară Kazakhstanului, cât şi extinderea la nivel internaţional a activităţilor şi operaţiunilor de profil derulate de compania CEFC’, se arată într-un comunicat al KMGI.

În cadrul acestui memorandum, CEFC şi-a exprimat intenţia de a prelua o parte din acţiunile deţinute de KMG în cadrul KMGI şi, în acest sens, a transmis către unicul acţionar – KMG o propunere de preluare, mai spun oficialii companiei.

‘KMG va lua în considerare continuarea livrărilor de ţiţei pe termen lung către subsidiarele KMGI pentru susţinerea şi extinderea operaţiunilor de profil ale acestora în Europa. Parteneriatul strategic va aduce beneficii companiilor KMG, CEFC şi KMG International şi va stabili cadrul necesar pentru viitoare proiecte comune şi va contribui la creşterea economică şi socială a zonelor în care acestea vor fi implementate, inclusiv în România’, se menţionează în comunicat.

Potrivit surselor citate de Reuters, valoarea tranzacţiei s-ar situa undeva între 500 de milioane şi un miliard de dolari. Sursele au mai adăugat că GEFC vrea să investească ‘miliarde de dolari’ pentru a extinde reţeaua de distribuţie a KMG International până la peste 3.000 de benzinării, de la aproape 1.000 în prezent.

Te-ar mai putea interesa și
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025....
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...