SUA şi Rusia anunţă o încetare a focului în Siria la 27 februarie

Un acord de încetare a focului în Siria va intra în vigoare la 27 februarie, potrivit unui comunicat comun ruso-american, difuzat de Departamentul de Stat de la Washington şi citat de AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 22 feb. 2016, 18:36
SUA şi Rusia anunţă o încetare a focului în Siria la 27 februarie

Încetarea ostilităţilor în Siria intră în vigoare la 27 februarie, la ora 00.00 (ora Damascului), se precizează în comunicat.

Acordul privind încetarea focului în Siria exclude grupările teroriste Statul Islamic şi Frontul al-Nosra, reţeaua siriană a organizaţiei Al-Qaida.

‘Încetarea ostilităţilor se va aplica părţilor implicate în conflictul sirian care au indicat că vor respecta şi vor aplica termenii’ acordului, ele urmând ca până în ziua de 26 februarie, ora 12,00 locală, să informeze SUA sau Rusia de aderarea lor la acest acord, se mai arată în comunicatul menţionat.

Rusia şi SUA sunt copreşedinţi ai Grupului internaţional de sprijin pentru Siria, grup din care fac parte 17 ţări.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a salutat acest acord, apreciindu-l ca un ‘semn de speranţă pentru populaţia siriană’, dar a atras atenţia că mai sunt multe de făcut pentru punerea lui în aplicare.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...