Legea dării în plată: cererea PNL pentru discutarea proiectului în plenul de azi a fost respinsă

Grupul parlamentar al PNL din Senat a solicitat discutarea miercuri a proiectului de lege privind darea în plată, însă această cerere a fost respinsă prin vot.
Economica.net - mie, 24 feb. 2016, 09:49
Legea dării în plată: cererea PNL pentru discutarea proiectului în plenul de azi a fost respinsă

Senatorul PNL Cătălin Boboc a cerut, în plen, în numele grupului PNL, suplimentarea ordinii de zi cu proiectul privind darea în plată.

‘Fac precizarea că aceasta se află în dezbaterea comisiilor din data de 2 februarie, în repetate şedinţe toate instituţiile abilitate au fost invitate şi au fost dezbateri îndelungate şi atunci considerăm că poate fi pus pe ordinea de zi a plenului Senatului’, a spus Boboc.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat că această solicitare a fost făcută şi în şedinţa Biroului Permanent, unde a fost respinsă.

În final, solicitarea PNL a fost respinsă cu 45 voturi pentru, 58 împotrivă şi 3 abţineri.

Liderul grupului PSD, Mihai Fifor, a arătat că PSD nu se opune ca proiectul să intre în dezbaterea plenului, ci doreşte să fie discutat în şedinţa de luni.

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...