El a arătat că PSD a demonstrat, în trei ani şi jumătate, că se poate crea un model macroeconomic care să ţină cont şi de aspectele sociale, apreciind că în elaborarea unor soluţii pentru unităţi de producţie mari, cum este CEH, trebuie să se ţină cont şi de ceea ce se va întâmpla cu locurile de muncă.
‘Trebuie găsită o soluţie viabilă pentru CEH, în acest moment. Şi plecăm de la problema socială pe care o generează şi pe orizontală şi pe verticală: câte locuri de muncă pierdem? Cum este afectat bugetul judeţului, ce facem cu aceşti oameni? Avem o alternativă?’, a spus preşedintele executiv al PSD.
În opinia sa, există soluţii pentru CEH, iar statul român va trebui să fie capabil să le explice şi Comisiei Europene.
Valeriu Zgonea a mai spus că PSD este deschis, prin specialiştii pe care-i are, să ofere şi să analizeze soluţiile posibile pentru CEH, dar nu este de acord cu pierderea locurilor de muncă.
‘Preocuparea noastră sunt oamenii, locurile de muncă. Acesta a fost angajamentul în 2012, acesta este şi în 2016. Dacă nu eşti în stare să generezi locuri de muncă, atunci măcar nu le tăia, pentru că atunci ne întoarcem la guvernarea Boc. Pierderea locurilor de muncă înseamnă mari dezechilibre economice, cu mari probleme pentru statul român şi pentru comunităţile locale. Locurile de muncă pe care le avem trebuie să le păstrăm şi să găsim soluţii pentru ele’, a conchis Zgonea.
CEH a intrat în procedură de insolvenţă la începutul lunii ianuarie 2016, din cauza datoriilor de peste 1,2 miliarde de lei. În cadrul CEH lucrează circa 6.300 de angajaţi, aceştia fiind salariaţi la minele de huilă Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, precum şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni.