Modernizarea va crea sau va menţine 150 de locuri de muncă la fabrică, care produce actuala versiune motorului EcoBoost de 3,5 litri, folosit la modelele Ford F-150, Explorer, Expedition, Transit, Flex şi Taurus.
Conform contractului colectiv de muncă pe 2015 negociat cu sindicatul UAW, Ford a acceptat să investească nouă miliarde de dolari în fabricile sale din SUA. Compania are ca obiectiv crearea sau păstrarea a 8.500 de locuri de muncă în uzinele sale din Michigan, Illinois, Kentucky, Missouri, New York şi Ohio, în următorii patru ani.
Ford Motor are aproximativ 197.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume.
Ford va renunţa la unele modele în Europa pentru a lansa cinci SUV-uri noi sau restilizate în următorii trei ani, pe fondul majorării cererii pentru aceste vehicule profitabile pe plan global, în urma declinului preţului ţiţeiului, a afirmat, în 3 februarie, Jim Farley, şeful operaţiunilor europene.
Compania va adăuga produse noi sau restilizate, cum ar fi SUV-urile Kuga şi Edge, modelul de vârf Focus RS şi vehicule electrice şi hibride, pentru a majora pe termen lung marja profitului operaţional la 6 – 8%, de la 1% anul trecut, a anunţat Jim Farley.
Ford continuă programul de restructurare în urma căruia grupul auto a închis trei fabrici din Europa (una în Belgia şi două în Marea Britanie) şi a concediat sute de angajaţi.
Programul a stabilizat operaţiunile Ford în Europa şi a ajutat la majorarea gradului de utilizare a capacităţilor de producţie la aproximativ 90%. La unele din fabricile Ford, inclusiv cea din Valencia (Spania), se lucrează şase zile pe săptămână, în trei schimburi, dar uzina din România, unde este produs modelul B-Max, încă nu funcţionează la capacitate optimă, a declarat Farley.
Acesta a adăugat că Ford va concedia în Europa sute de angajaţi din structurile administrative pentru a-şi reduce anual costurile cu 200 milioane de dolari. Majoritatea celor 10.000 de angajaţi ai Ford din Europa sunt în Marea Britanie şi Germania.
Ford obţine aproximativ 19% din venituri din Europa, unde a redevenit profitabil anul trecut, după ce în perioada 2012 – 2014 a înregistrat pierderi de peste trei miliarde de dolari. Compania a raportat un profit operaţional înainte de taxe de 259 milioane de dolari în 2015, după majorarea vânzărilor cu 10%, la aproximativ 1,5 milioane de vehicule.
În România, Ford a demarat producţia la fabrica din Craiova în 2012, odată cu lansarea modelului B-Max, care este primul produs al acestei fabrici şi prima maşină românească de 5 stele EuroNCAP. Tot în 2012, Ford a început să producă la Craiova şi motorul EcoBoost.