Marcel Bărbuţ se întoarce la conducerea AdePlast

La aproape un an de când a renunţat la conducerea AdePlast, Marcel Bărbuţ reia această poziţie de la 1 martie. 
Andrada Ghira - lun, 29 feb. 2016, 11:53
Marcel Bărbuţ se întoarce la conducerea AdePlast

Marcel Bărbuţ, proprietarul AdePlast, a renunţat anul trecut la conducerea companiei, iar funcţia a fost preluată de Bogdan Pîrvu, care a ocupat anterior funcția de manager al diviziei de vopsele și tencuieli decorative.

Acum, Bărbuţ se întoarce la cârma companiei care a înregistrat anul trecut afaceri de aproape 306 milioane de lei, circa 70 de milioane de euro. 

„După un an în care m-am ocupat cu găsirea de soluţii de new business pentru AdePlast, cred că suntem suficienţi de stabili organic pentru a genera iarăşi creşteri de două cifre. Mai mult, în acest timp am reuşit să-mi sprijin cei trei băieţi să înţeleagă şi să-şi asume, la rândul lor, roluri din ce în ce mai complexe în companie. 2015 mi-a oferit ocazia să lucrez mai multe cu ei şi să-i ajut să se formeze ca oameni de afaceri, independenţi decizional, cu știința de a aduce plus valoare brandului AdePlast”, spune Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast.

Bărbuţ îşi instrueşte cei trei băieţi în domenii diferite pentru a le preda ştafeta. Alex Bărbuţ, 26 de ani, se ocupă de vânzările pe piaţa autohtonă, dar şi de cele pe piaţa externă. Anul trecut, echipa condusă de Alex a realizat exporturi de peste patru milioane de euro. 

Thomas Bărbuţ, 23 de ani, este manager de proiecte integrate şi anul trecut a implementat un nou sistem informatic de management şi gestiune.

Marcel Bărbuţ, 20 ani, este încă la facultate, dar Bărbuţ doreşte ca acesta să ajungă directorul financiar al companiei. 

AdePlast este cel mai important producător român materiale de construcţii cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman. Pentru acest an, Bărbuţ estimează o creştere de două cifre a afacerilor AdePlast. 

Te-ar mai putea interesa și
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și unul dintre primii asistenți bancari bazați pe inteligență artificială. O......
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...