Ungaria doreşte să se construiască interconectorul de gaze cu România pentru a avea acces la resursele din Marea Neagră

Dacă va începe exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră, atunci Ungaria ar putea avea acces la o nouă sursă de energie, a declarat luni ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, citat de agenţia MTI.
Economica.net - lun, 29 feb. 2016, 19:30
Ungaria doreşte să se construiască interconectorul de gaze cu România pentru a avea acces la resursele din Marea Neagră

Dar el a adăugat că, pentru ca Ungaria să poată beneficia de aceste resurse, este necesară construcţia interconectorului pentru transportul gazelor din România către Ungaria.

Şeful diplomaţiei ungare a făcut această declaraţie la o reuniune a ambasadorilor Ungariei, desfăşurată la Budapesta. El a apreciat că securitatea energetică nu trebuie să fie doar responsabilitatea şi interesul ţărilor din Europa Centrală, ci a Uniunii Europene în ansamblu.

Referindu-se în acest context la centrala nucleară de la Paks, Peter Szijjarto a subliniat că proiectul va fi dus mai departe, în pofida obstacolelor ridicate de unii care ‘încearcă să împiedice realizarea investiţiei’ din cauza intereselor financiare.

Ungaria şi Rusia au semnat în luna ianuarie 2014 un acord pentru construirea a două noi reactoare la centrala atomoelectrică de la Paks, singura de acest fel din Ungaria şi care furnizează 40% din energia consumată în această ţară. Pentru finanţarea proiectului, Rusia va acorda Ungariei un credit de circa 10 miliarde de euro, echivalentul a circa 80% din valoarea investiţiei. Lucrările vor începe în anul 2018, iar primul reactor va fi funcţional începând din 2023. Dar Comisia Europeană a iniţiat o investigaţie pentru a verifica dacă acordul respectă normele europene privind ajutoarele de stat şi organizarea de licitaţii publice.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...