Un nou proces pe clauze abuzive: ANPC se judecă cu BCR Banca pentru Locuinţe

Autoritatea pentru Protecția Consumatorului a găsit, în urma unui control tematic desfășurat la băncile pentru locuințe care desfășoară activitate de tip bausparkase, trei tipuri de clauze abuzive la BCR Banca pentru Locuințe (BCR BpL). În urma acestor constatări, ANPC a dat în judecată banca pe clauze prezumtiv abuzive, legate de comisioane. Banca susține însă, că aceste comisioane nu au fost majorate pentru clienții existenți ai băncii, ci doar pentru clienții noi. În plus, BCR BpL declară că, după constatările făcute de controalele ANPC, banca a eliminate definitiv respectivele clauze abuzive. ANPC declară că așteaptă pronunțarea instanței și în acest caz.
Gabriela Ţinteanu - mar, 01 mart. 2016, 21:57
Un nou proces pe clauze abuzive: ANPC se judecă cu BCR Banca pentru Locuinţe

Controalele ANPC desfășurate la BCR BpL s-au soldat cu un proces pe clauze abuzive, în două dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, Dosar 32867/3/2014 și dosar nou 4585/2/2015, privind contractele de economisire creditare și comisioanele percepute de bancă în cuantumul acestora. Astfel, toate cele trei capete de acuzare formulate de ANPC vizează posibilitatea băncii de a decide unilateral momentul majorării nivelului comisioanelor, atât a celor de administrare cont, cât și a celor de altă natură, dar aferente contractului de economisire creditare. Asta, în ciuda Ordonanței 50/2010 care prevedea unificarea tuturor comisioanelor într-unul singur.

O altă prevedere contractuală care a atras atenția ANPC și face obiectul procesului este posibilitatea pe care banca și-o acordă de a trage respectivele comisioane, abuzive sau nu, din contul clientului. Banca poate trage acești bani, la bunul său plac, fie din contul de economii, fie din cel de credit, chiar dacă contul de economii al unui client bancar este apărat de dreptul de proprietate stipulat prin Constituție.

În acest context, reprezentanții BCR BpL spun că “au modificat încă de la începutul lui 2015 toate contractele conform cerințelor ANPC. Cele trei paragrafe la care faceți referire reglementau nivelul comisionului uzual de administrare anuală. Aceste paragrafe erau formulate în sensul generic de a putea permite Băncii modificări uzuale. Însă, de facto, nu am avut astfel de situații, transpuse vreodată în practică, de majorare unilaterală de către Bancă a comisioanelor pe parcursul derulării contractului.

Niciodată banca nu a majorat aceste comisioane cu aplicarea lor retroactivă. Cu alte cuvinte – noua valoare a acestor comisioane s-a aplicat doar contractelor noi, astfel încât clienții luau la cunoștință valoarea exactă a acestora. BCR BpL a modificat încă de la începutul lui 2015 toate contractele conform cerințelor ANPC”, spun reprezentanții BCR BpL.

Prezentă din 2008 pe piață, BCR BpL a oferit dor 5% din contractele de economisire creditare în scop locativ

BCR BpL are un sold al depozitelor de peste 2,6 miliarde lei. În portofoliul BCR Banca pentru Locuinţe există peste 389.000 de contracte de economisire-creditare. Portofoliul de credite acordate de BCR BpL a crescut cu 18%, depăşind 179 milioane lei, adică circa 5000 de contracte de credit.

Alături de Raiffeisen Banca pentru Locuințe (RBL), BCR BpL au făcut obiectul unui control al Curții de Conturi finalizat la sfârșitul anului trecut și care susține că, numai în 2014 în contul acestui sistem (bauspar), sistem care vine în sprijinul dezvoltării sistemului locativ în mai multe ţări din lume (originar în Germania) au fost efectuate plăți din bugetul de stat de 316 milioane de lei. „Procentul de contracte de economisire-creditare ce au fost continuate prin acordarea unor credite de către cele două bănci este unul foarte mic (sub 5%), ceea ce denotă o eficiență foarte redusă a acestui program finanțat de la bugetul de stat. Din totalul sumelor care au făcut obiectul contractelor de economisire creditare doar 5% s-au dus către îmbunătățirea sistemului locativ”, precizează raportul Curții de Conturi.

Solicitarea Curții de Conturi a fost ca Ministerul Dezvoltării să ia o decizie în această privință, dar, oficial, nimeni din minister nu este preocupat de această problemă. Produsele BCR Banca pentru Locuinţe au marele avantaj că nu sunt afectate de riscurile valutare şi riscurile de creştere a dobânzii, fiind acordate doar în lei şi cu dobândă fixă pe toata perioda rambursarii creditului.

Astfel, clienţii ştiu de la începutul până la finalul perioadei de creditare care este valoarea ratei lunare. În plus, clienţii nu plătesc comision la acordarea creditului, BCR Banca pentru Locuinţe oferind numai produse cu zero comision de analiză a creditului, iar evaluarea imobilului adus în garanţie este gratuită; în plus, în cazul creditelor acordate în baza contractului de economisire-creditare, clienţii nu plătesc comision de rambursare anticipată, acesta fiind zero şi pot beneficia şi de asigurare de viaţă, gratuită.

Te-ar mai putea interesa și
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost asamblate la uzinele Automobile Dacia și Ford Otosan 466.838 de vehicule....
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...