ARB: Nu am reuşit să comunicăm foarte bine pe darea în plată, dar continuăm să avertizăm în legătură cu posibilul impact

Băncile comerciale au pierdut bătălia mediatică pe tema Legii privind darea în plată, însă continuă să avertizeze în legătură cu impactul viitor al acestei legi, astfel încât cei care vor apela la un credit în viitor să ştie ce a generat îngreunarea condiţiilor de creditare, susţine preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Sergiu Oprescu.
Economica.net - mie, 02 mart. 2016, 09:50
ARB: Nu am reuşit să comunicăm foarte bine pe darea în plată, dar continuăm să avertizăm în legătură cu posibilul impact

‘Noi credem că în momentul acesta, bătălia populisto-mediatică este oarecum pierdută de bănci. Nu cred că am reuşit să comunicăm foarte bine pe acest subiect. Este o vină pe care trebuie să ne-o asumăm. Cred că am picat într-o formă de lipsă de credibilitate şi de aceea mesajul nostru nu a penetrat. (…) Ce mai putem face? Să ne facem datoria. Să avertizăm în legătură cu posibilul impact viitor. Noi ştim că majoritatea tăcută, pentru că există o majoritate tăcută, se va trezi şi va întreba: de ce nu am acces la credit, de ce îmi cresc costurile? Momentul acela este un moment pe care eu nu aş vrea să ni-l asumăm tot noi, băncile. (…) Este momentul pe care toată lumea trebuie să îl înţeleagă foarte clar ca fiind momentul generat de această dezbatere şi de această lipsă de proporţionalitate între vocea noastră, şi credibilitatea vocii noastre, şi vocea cealaltă’, a explicat Sergiu Oprescu într-o conferinţă de specialitate.

Potrivit sursei citate, puţini dintre cei care vorbesc pe această temă sunt specialişti şi pot vorbi în cunoştinţă de cauză despre impactul acestei legi, iar aceştia sunt concentraţi în două instituţii, respectiv la Banca Naţională a României şi în industria bancară. Însă vocea băncilor a devenit tot mai puţin credibilă în ultima vreme, susţine Oprescu.

Preşedintele ARB a mai spus că industria bancară va continua să îşi explice punctul de vedere, să avertizeze în legătură cu pericolele viitoare astfel încât ‘majoritatea tăcută’ să ştie care sunt cauzele deteriorării condiţiilor de creditare.

‘Majoritatea tăcută, care este reprezentată de businessul românesc, de deponenţi, de clienţii care, chiar cu eforturi, plătesc în continuare ratele, capătă o voce care va fi mai bine auzită şi de spectrul politic al ţării’, a mai spus Sergiu Oprescu.

Senatorii au adoptat, luni, în unanimitate, proiectul legii dării în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, cu amendamentul ca programul ”Prima casă” sa fie inclus în acest act normativ.

Senatorii au respins un amendament care prevedea excluderea din lege a programului ”Prima casă” şi au introdus un altul care se referă la faptul că pentru stingerea creanţei dintr-un contract de credit prin dare în plată, valoarea contractul de credit, la momentul acordării, nu trebuie să depăşească 150.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb al BNR în ziua încheierii contractului, garantat prin ipotecă asupra unui bun imobil cu destinaţie de locuinţă.

În timpul dezbaterilor, reprezentantul ministerului Finanţelor, secretarul de stat Enache Jiru, a spus că MF susţine punctul de vedere al BNR, arătând că aplicarea actului normativ asupra programului ”Prima casă” ar duce la blocarea acestuia.

În context, el a mai spus că promovarea legii în forma propusă, fără a lua în considerare amendamentele BNR şi MF ”ar genera consecinţe negative asupra bugetului general consolidat de stat”. ”Potenţiale riscuri ce pot apărea sunt ca statul să fie acţionat de bănci la tribunale internaţionale. (…) Există riscul scăderii ratingului României din cauza unei situaţii impredictibile a sistemului financiar, impact direct asupra bugetului de stat”, a susţinut reprezentatul MF.

În replică, deputatul PNL Daniel Zamfir, unul dintre cei 157 de iniţiatori ai actului normativ, a arătat că scopul este o lege dreaptă, care să fie cât mai repede aplicabilă. ”Oamenii sunt disperaţi că băncile îi scot afară din casă. Legea nu este împotriva sistemului bancar, ea a fost gândită ca una să aducă un echilibru între bănci şi clienţi şi să-i protejeze pe aceştia din urmă împotriva abuzurilor băncilor. (…) Legea se aplică persoanelor fizice consumatori”, a punctat liberalul.

Zamfir a arătat că programul ”Prima casă” trebuie să rămână în interiorul legii pentru ca şi cei care au luat un astfel de credit să fie protejaţi. ”Excluderea ar face ca ei să nu mai fie protejaţi în faţa abuzurilor băncilor”, a spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...