Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice propune Guvernului un nou mod de calcul al preţurilor la medicamente

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) a propus joi Guvernului începerea imediată a discuţiilor pentru elaborarea unui nou mod de calcul al preţurilor la medicamente, pentru a se putea asigura accesul continuu al pacienţilor la tratament, scrie Agerpres.
Economica.net - joi, 03 mart. 2016, 16:09
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice propune Guvernului un nou mod de calcul al preţurilor la medicamente

‘Introducerea calculului diferenţiat al taxei clawback şi schimbarea radicală a modalităţii de stabilire a preţului medicamentelor, trecând de la o abordare strict financiară la una centrată pe nevoia pacienţilor de a găsi în farmacii medicamentele de zi cu zi, sunt singurele soluţii pentru a opri dispariţia medicamentelor de pe piaţă şi pentru a scoate din criză industria farmaceutică locală’, a declarat Dragoş Damian, preşedintele APMGR, după o întâlnire cu conducerea Ministerului Sănătăţii, potrivit unui comunicat de presă.

APMGR propune constituirea unui grup de lucru alcătuit din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ai producătorilor de medicamente şi ai asociaţiilor pacienţilor care să elaboreze o nouă modalitate de calcul al preţului la medicamente care să înlocuiască Ordinul 75/2009 până cel târziu la data de 1 octombrie 2016.

‘Până atunci, APMGR a solicitat aplicarea prevederilor legale aşa cum sunt acestea în vigoare în acest moment. Ministerul Sănătăţii a asigurat reprezentanţii APMGR că nu există nicio obiecţie împotriva introducerii calculului diferenţiat al taxei clawback şi a fost absolut de acord că este nevoie de o schimbare radicală a modului de calcul al preţului medicamentelor’, susţine sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...