Compania de audit Deloitte va realiza evaluarea Carpatica Asig

Compania Deloitte Audit a fost selectată ca auditor financiar al companiei de asigurare Carpatica Asig, aflată în procedură de rezoluţie, informează, vineri, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 04 mart. 2016, 14:15
Compania de audit Deloitte va realiza evaluarea Carpatica Asig

‘Autoritatea de Supraveghere Financiară anunţă că, în conformitate cu Decizia nr. 341 din data de 09.02.2016, prin care s-a dispus efectuarea evaluării activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale Carpatica Asig SA, societatea a finalizat procedura de selecţie şi a contractat un auditor financiar. Compania de audit care va realiza evaluarea societăţii Carpatica Asig SA este Deloitte Audit SRL. Selecţia şi contractarea auditorului financiar au fost supervizate şi aprobate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, administratorul temporar al societăţii de asigurare’, spune un comunicat al ASF remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, procedura a respectat dispoziţiile Normei nr. 6/2016 privind procesul de evaluare şi de luare a deciziilor de rezoluţie.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a hotărât, în şedinţa de joi, 3 martie, să îi sancţioneze pe membrii Consiliului de Administraţie şi ai conducerii executive a societăţii Carpatica Asig SA cu retragerea aprobării, precum şi înlocuirea temporară a organului de conducere al asigurătorului cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în calitate de administrator temporar al societăţii, în sensul deţinerii competenţei de a reprezenta asigurătorul.

În plus, Consiliul a decis demararea selecţiei celui de-al doilea administrator temporar, potrivit Legii 246/2015.

Carpatica Asig avea o situaţie financiară precară încă de la sfârşitul anului 2014, nu a trecut stres testul făcut de ASF în august 2015. Compania nu mai îndeplinea condiţiile de solvabilitate, în sensul că valoarea marjei de solvabilitate disponibile scăzuse sub valoarea marjei de solvabilitate minime determinate în conformitate cu reglementările legale în vigoare în materia asigurărilor. Societatea a încercat în repetate rânduri să-şi majoreze capitalul social pentru a se salva.

Surse din piaţa asigurărilor spun că staff-ul Carpatica Asig a subevaluat în mod repetat rezervele de daună, utilizând un sistem informatic cu licenţă închiriată de la bulgari. Sistemul se numeşte IRIS şi nu este utilizat doar de Carpatica Asig pe piaţa românească. Bineînţeles asta nu înseamnă că toţi ceilalţi asigurători care practică RCA şi-au subevaluat rezervele de daună, ci că acest soft, la fel ca multe altele, permit introducerea manuală a rerzervei de daună în sistem, pe bază de algoritm sau la nivel de daună medie.

Te-ar mai putea interesa și
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar......
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...