Băncile din România sunt de două ori mai profitabile decât băncile din UE, deşi au mai mulţi bani blocaţi în provizioane

Foarte atent supravegheate şi foarte grijulii cu influenţa creditelor neperformante asupra bilanţurilor, băncile româneşti ţin blocaţi în provizioane mai mulţi bani decât băncile din Uniunea Europeană, ai căror indicatori de risc trebuie să îi respecte. Cu toate acestea, profitabilitatea lor este la un nivel dublu faţă de UE, ceea ce indică o marjă de profit uriaşă faţă de media europeană.
Gabriela Ţinteanu - mar, 08 mart. 2016, 22:03
Băncile din România sunt de două ori mai profitabile decât băncile din UE, deşi au mai mulţi bani blocaţi în provizioane

Evaluarea sistemului bancar românesc în funcție de indicatorii de risc și intervalele de prudență stabilite de Autoritatea Bancară Europeană (ABE), publicată recent de BNR pe site-ul propriu indică faptul că, marea parte a indicatorilor se încadrează în cel mai bun interval de prudență, atât la septembrie 2015 cât și la decembrie 2015, performanța fiind superioară mediei europene care se încadrează la „intermediar” cu aproape toți indicatorii.

Excepție fac rata creditelor neperformante și cea a creditelor cu măsuri de restructurare care, cu toate că rămân în banda valorică considerată de ABE ca fiind deficitară, sunt în declin semnificativ între cele două date de referință menționate, spune BNR. Astfel, cei doi indicatori se poziţionează 13,61%, respectiv 8,59%, nivel considerat deficitar de ABE, faţă de nivelul intermediar înregistrat de UE de 5,90% la credite neperformante şi 3,60% la cele cu măsuri de restructurare.

Această vulnerabilitate majoră a băncilor din România este însă puternic contracarată de gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante, care poziționează sistemul bancar românesc pe cel mai prudent interval valoric, cu mult peste media europeană (în jur de 58% față de aproximativ 44%).

Chiar dacă au atât de mulţi bani băgaţi în provizioane, indicatorii de profitabilitate la nivelul lui 2015 indică un ROE (profit net anualizat/capitaluri proprii) în creştere, care a ajuns la sfârşitul anului trecut la un nivel de 13,16% faţă de 6,40% media europeană.

Per total, structura bilanțieră a sistemului bancar românesc este echilibrată și respectă cele mai bune strandarde atât în ceea ce privește raportul dintre credite și depozite, cât și cel dintre total datorii și capitaluri proprii. Indicatorii de solvabilitate, deși ușor ajustați spre finele anului 2015, își păstrează un nivel ridicat, aferent celui mai bun interval de prudență, fiind şi în acest caz mai ridicaţi decât cei ai Uniunii Europene, de 15,07% în România faţă de 14,2% şi 13% în UE.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...