Mai mult, reprezentantul CE a menţionat faptul că şi competitivitatea economiei româneşti este bazată pe costuri mici, nu pe calitate, ceea ce înseamnă salarii mici pentru angajaţi şi astfel se explică ”paradoxul” menţionat anterior.
În aceste condiţii, Angela Filote a menţionat că România are nevoie de relansarea investiţiilor, pentru a rezolva aceste probleme, mai ales că şi încadrarea în ţinta de deficit bugetar s-a realizat pe baza tăierii cheltuielilor, nu pe creşterea investiţiilor.
„Dacă ne uităm la criteriul de deficit bugetar, unde România stă încă bine (spun că stă bine încă, pentru că la nivelul CE suntem îngrijoraţi de evoluţiile viitoare), şi acesta s-a bazat pe tăierea cheltuielilor, nu pe încurajarea investiţiilor”, a precizat Filote.
Mai mult, potrivit acesteia, instituţia pe care o reprezintă recomandă României ca măsurile cu impact fiscal important să nu mai fie luate în afara programărilor bugetare anuale.
În privinţa investiţiilor, Angela Filote a reamintit că la nivelul UE există o mare oportunitate de relansare, prin planul Junker. „Acest plan este derulat în mai multe state membre, dar România încă nu participă”, a mai spus reprezentantul CE.
Angela Filote a precizat că Raportul de ţară a fost elaborat de Comisia Europenă şi va fi urmat de un răspuns al Guvernului, Programul Naţional de Reformă şi prin Programul de Convergenţă.