Este oficial: Salamul de Sibiu, protejat în UE

Salamul de Sibiu dobândește, de joi 11 martie 2016, oficial, denumirea de Indicație Geografică Protejată, la 20 de zile de la publicarea anunțului de înregistrare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Economica.net - joi, 10 mart. 2016, 13:39
Este oficial: Salamul de Sibiu, protejat în UE

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, îi felicită pe membrii Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu pentru această realizare și îi încurajează pe toți producătorii de produse de calitate să le urmeze exemplul.

„Îmi face o deosebită plăcere să promovez producători și produse românești care au atins excelența și a căror seriozitate, respectiv calitate, au depășit granițele țării și s-au făcut remarcate pretutindeni în lume! Felicit membrii Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu care au aplicat și au obținut la data de 19 februarie înregistrarea ca produs de Indicație Geografică Protejată (IGP) și-i asigur, ca și până acum, de întregul meu sprijin. În egală măsură, încurajez toți producătorii de produse de calitate să urmeze exemplul Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu și-i asigur de totala deschidere și implicare a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a Reprezentanței Permanente a României la UE în susținerea acestora!”, a scris, joi, pe pagina sa de Facebook, ministrul Agriculturii.

România a reușit să înregistreze la nivel european ‘Salamul de Sibiu’ ca produs de Indicație Geografică Protejată (IGP), acesta fiind cel de-al doilea produs după Magiunul de Prune Topoloveni în anul 2011, a declarat, pe 19 februarie, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

„România are deja protejat ‘Salamul de Sibiu’ la nivel european, dar protecția intră oficial în vigoare la 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, așa cum prevede regulamentul european. Este pe ultima linie și Telemeaua de Ibănești, care ar fi putut fi protejată mai repede pentru că, din punct de vedere cronologic, s-a depus documentația înaintea ‘Salamului de Sibiu’, dar a fost o contestație a Greciei ca să nu afecteze telemeaua lor. Am clarificat situația și cred că într-o lună cel mult vom primi și pentru acesta. Urmează Novacul afumat”, preciza ministrul.

În data de 17 noiembrie 2014, a fost înaintată Comisiei Europene cererea de înregistrare pentru dobândirea protecției denumirii ‘Salamul de Sibiu’ — Indicație Geografică Protejată de către grupul aplicant — Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu format din cinci producători români de mezeluri, care realizează 90% din producția de salam de Sibiu din România, respectiv Agricola Bacău, Aldis, H&E Reinert, Salsi și Scandia România, la care ulterior a aderat și CrisTim.

Potrivit datelor MADR, la nivel mondial sunt garantate 1.427 de produse tradiționale, din care UE deține 1.404. Cele mai multe produse protejate le deține Italia (296), Franța (243), Spania (205), Portugalia (139), Grecia (106) și Germania (96).

Exporturi mai mari

În momentul de faţă, producătorii autohtoni exportă salam de Sibiu, dar în cantităţi mici, cu precădere în ţările unde există comunităţi de români. Titulatura IGP ar putea duce însă la o creştere a exporturilor, întrucât salamul de Sibiu nu va mai putea fi produs decât dacă se respectă specificaţiile din caietul de sarcini şi în arealul geografic aprobat (zona Sibiului). „Românii iubesc salamul de Sibiu şi vor să îl consume oriunde s-ar afla. Am găsit, spre exemplu, salam de Sibiu vândut pe nişte site-uri din Canada. Era produs prin Polonia”, a mai explicat Gavrilescu, potrivit căreia promovarea se va face atât în statele UE cât şi în ţările terţe. „Până acum, fiecare producător a făcut promovare pentru ea”, a mai explicat Gavrilescu.

Aceasta nu exclude posibilitatea accesării unui program european destinat promovării produselor fabricate în UE. Spre exemplu, anul acesta producătorii din toată UE au la dispoziţie 111 milioane de euro pentru cofinanţarea unor proiecte prin care să poată găsi noi pieţe de desfacere, în UE şi ţările terţe.

În momentul de faţă, cel mai mare producător de salam de Sibiu din ţară este Agricola Bacău, cu 51% cotă de piaţă, medie, în valoare (Nielsen, 2015).

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...