Valoarea din prospectul emisiunii a fost de 400 de milioane de lei, iar ofertele băncilor au totalizat 930,575 de milioane de lei.
Marţi va avea loc o licitaţie suplimentară, prin care statul vrea să atragă încă 60 de milioane de lei de la bănci, la randamentul stabilit luni.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat în martie împrumuturi de 4,105 miliarde de lei de la băncile comerciale, din care 3,7 miliarde de lei prin şapte licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat, iar 405 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Tot în martie, MFP vrea să atragă de la bănci 250 de milioane de euro, prin obligaţiuni de stat denominate în euro emise pe cinci ani. Licitaţia va avea loc în data de 10 martie.
Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
În anul 2016, volumul total al împrumuturilor ce urmează a fi lansate de MFP pe piaţa internă prin emisiuni de titluri de stat este determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 2,8% din PIB (circa 21 miliarde lei), care urmează să fie finanţat în proporţie de 50% de pe piaţa internă şi 50% de pe cea externă, precum şi de nivelul refinanţărilor de titluri de stat scadente în 2016 denominate în lei şi euro, în sumă de circa 38 miliarde lei, din care aproape 31 miliarde lei aferent emisiunilor denominat în lei şi şapte miliarde lei emisiunilor denominate în euro.
De asemenea, Ministerul Finanţelor are în vedere atragerea de resurse financiare de pe pieţele externe într-un volum de 4,5 miliarde euro, în funcţie de evoluţiile şi oportunităţile oferite de aceste pieţe, ţinând cont de nivelul rambursării aferent emisiunii de euroobligaţiuni emise pe pieţele externe cu scadenţa în iunie 2016, în valoare de 1,5 miliarde euro, precum şi de necesitatea consolidării rezervei financiare în valută la dispoziţia Trezoreriei Statului.
Astfel, finanţarea din surse externe se va realiza prin programul MTN prin emiterea de euroobligaţiuni în valoare de circa 3 miliarde euro şi prin trageri din împrumuturi contractate de la instituţiile financiare internaţionale, în valoare de circa 1,5 miliarde euro.
MFP mai are în vedere emiterea unui volum de titluri de stat pe piaţa internă în valoare de 48 – 50 miliarde lei, din care 14 – 15 miliarde de lei certificate de trezorerie şi 34 – 35 miliarde de lei obligaţiuni benchmark.