Un suspect ar fi urmărit de poliţie, potrivit Belga. Cotidianul La Derniere Heure, citat de AFP, a precizat în schimb că doi presupuşi suspecţi sunt urmăriţi de poliţie.
Zona, localizată în apropierea unei uzine a producătorului auto german Audi, a fost securizată de poliţie, a relatat postul de televiziune RTBF.
Un purtător de cuvânt al parchetului, Eric Van der Sypt, a declarat pentru AFP că percheziţia s-a desfăşurat ‘în cadrul dosarului de la Paris’ şi că în timpul operaţiunii s-a tras asupra poliţiştilor.
Forţele belgiene de securitate încă sunt în căutarea unor suspecţi având legături cu militanţii din Bruxelles implicaţi în atacurile islamiste de la 13 noiembrie de la Paris, soldate cu moartea a 130 de persoane.