Dan Voiculescu nu mai vrea anularea pedepsei din dosarul ICA

Avocaţii lui Dan Voiculescu au anunţat vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, că retrag contestaţia prin care solicitau anularea pedepsei de 10 ani închisoare primite de omul de afaceri în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).
Economica.net - vin, 18 mart. 2016, 10:59
Dan Voiculescu nu mai vrea anularea pedepsei din dosarul ICA

În contestaţia depusă pe 19 februarie, Dan Voiculescu a cerut Curţii de Apel Bucureşti să-i anuleze condamnarea de 10 ani şi solicita ca dosarul ICA să fie rejudecat.

Principalul motiv invocat de avocaţii omului de afaceri era faptul că judecătoarea Camelia Bogdan, preşedintele completului care a dat sentinţa definitivă în dosarul ICA, nu ar fi fost imparţială în judecarea procesului.

Anterior, Antena 3 şi Grupul de Investigaţii Politice au prezentat documente conform cărora judecătoarea Camelia Bogdan a participat, în calitate de lector, la cursuri organizate în anul 2014 pentru funcţionarii APIA. În cadrul emisiunilor de la Antena 3, s-a susţinut faptul că judecătoarea nu ar fi dat dovadă de imparţialitate în judecarea procesului, deoarece APIA se afla în subordinea Ministerului Agriculturii, care a fost parte civilă în dosarul ICA.

Ulterior, Camelia Bogdan a depus la CSM o cerere de apărare a reputaţiei profesionale, susţinând că a fost supusă unui adevărat ‘linşaj mediatic’ de către postul Antena 3. Judecătoarea a explicat că a primit de la ANI un răspuns conform căruia participarea sa la cursurile organizate în anul 2014 pentru funcţionarii APIA ‘nu este de natură să genereze situaţie de incompatibilitate’ şi, în opinia ei, nici nu s-a aflat în conflict de interese.

Pe 8 august 2014, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare pe Dan Voiculescu, iar Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA, a primit 8 ani de închisoare. De asemenea, Sorin Pantiş, fost director general executiv Grivco SA, a primit 7 ani de închisoare, iar Corneliu Popa, fost director general al ADS, a fost condamnat la 8 ani de închisoare.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus totodată confiscarea mai multor proprietăţi, terenuri şi imobile aparţinând lui Dan Voiculescu, ‘care vor trece în patrimoniul statului libere de orice sarcini’.

Este vorba, printre altele, de imobilul teren intravilan în suprafaţă de 29.220,03 metri pătraţi situat în Bucureşti, sector 1, strada Gârlei nr.1D şi construcţiile aferente, precum şi de alte două terenuri şi construcţiile aferente acestora, în suprafaţă de 4.457 de mp şi, respectiv, 3.000 de mp, ambele situate în Bucureşti, sector 1, strada Gârlei, nr. 1B.

Judecătorii au mai decis confiscarea imobilului situat în şoseaua Bucureşti – Ploieşti, nr. 25 – 27, sector 1, compus din teren în suprafaţă de 4184,41 mp şi construcţie de 3.140 mp edificată pe o suprafaţă construită la sol de 1986,25 mp, care vor trece în patrimoniul statului.

Totodată, instanţa a confiscat de la Camelia şi Corina Voiculescu aproximativ 3 milioane de lei reprezentând contravaloarea a aproape 10 milioane de acţiuni deţinute la SC Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii SA (fostă SC ICA SA), donate de Dan Voiculescu fiecăreia.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...