Sarkozy anunţă o posibilă retragere accelerată a trupelor franceze din Afganistan

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a anunţat vineri că ar putea avea loc o retragere accelerată a trupelor din Afganistan. Anunţul a fost făcut după ce patru soldaţi francezi au fost ucişi şi 16 răniţi, împuşcaţi de către un militar afgan.
Economica.net - vin, 20 ian. 2012, 15:41

Preşedintele francez consideră drept inacceptabil faptul că un soldat afgan a tras în colegii săi francezi.

„Suntem prieteni ai poporului afgan, suntem aliaţii poporului afgan, dar nu pot accepta ca soldaţii afgani să tragă asupra soldaţilor francezi. Dacă condiţiile de securitate nu sunt stabilite clar, va fi ridicată problema retragerii anticipate a armatei franceze”, a declarat Sarkozy, potrivit Reuters.

Soldatul a comis atacul la un punct de control al forţelor afgane şi al forţelor coaliţiei, în districtul Tagab, unde sunt staţionaţi militarii francezi. Atacatorul a fost arestat de forţele coaliţiei. În urma acestui atac, bilanţul victimelor fraceze în Afganistan depăşeşte 80 de morţi, din 2001 încoace. Franţa are 3.600 de militari în Afganistan.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu cel din 2023
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu ...
Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU), a scăzut cu 16% față de luna precedentă, în care crescuse însă exploziv. Dar tot este mare....
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie de 1.200 MWşi care va costa 4,8 miliarde de dolari
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie ...
Pakistan a demarat construcţia unui nou reactor nuclear, de concepţie chineză, care va putea să producă 1.200 de megawaţi ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate dacă nu se stimulează economia
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din Român (CAIR) atrage atenția că ordonanța austerității nu va aduce ...
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
România a produs, în primele zece luni din 2024, o cantitate de ţiţei de 2,246 milioane de tone echivalent petrol (tep), ...