Senatul a respins proiectul privind eliminarea amenzilor în cazul maşinilor care nu au trusă medicală şi stingător

Plenul Senatului a respins luni propunerea legislativă care prevede eliminarea amenzilor pentru lipsa sau expirarea trusei medicale şi a stingătorului de incendii, iar autovehiculele, tractoarele şi tramvaiele să fie dotate doar cu triunghiuri şi vestă reflectorizante.
Economica.net - lun, 21 mart. 2016, 15:46
Senatul a respins proiectul privind eliminarea amenzilor în cazul maşinilor care nu au trusă medicală şi stingător

Proiectul, iniţiat de 64 de parlamentari de la toate partidele şi care modifica, în acest sens, ordonanţa de urgenţă 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, a fost dezbătută pe larg de senatori.

Comisia de specialitate a întocmit un raport de respingere a acestei propuneri legislative, iar Guvernul nu a susţinut-o pe motiv că eliminarea trusei medicale şi a stingătorului de incendii ar duce la scăderea siguranţei rutiere.

‘Trusa medicală, aşa cum este concepută, nu poate şi nu a salvat nicio viaţă. Poate fi folosită cel mult la pansarea unei zgârieturi. Ceea ce se află în trusa de prim-ajutor omologată nu le este de folos reanimatorilor profesionişti şi cu atât mai puţin unor şoferi care nu au cunoştinţele teoretice şi practice necesare pentru acordarea primului-ajutor în caz de accident major. Iar în cazurile în care au luat foc maşinile, a fost vreun caz în care s-a putut stinge maşina cu stingătorul? Nu. Şi amenzile sunt foarte mari’, a afirmat Ion Iovescu, senator UNPR, unul dintre iniţiatorii proiectului.

Senatorul PSD Valentin Calcan a spus, în schimb, că la tramvaie şi tractoare trusa şi, în special, garoul din dotarea ei este folosit în cazul accidentelor şi, de asemenea, stingătorul de incendii.

‘Trusa conţine comprese sterile, leucoplast şi ne obligă să ştim nişte reguli’, a afirmat şi senatorul PSD Şerban Nicolae, el arătând că nu găseşte, însă, rostul de a sancţiona nepurtarea centurii de siguranţă.

Senatorul PNL Florian Cristian a susţinut, la rândul său, că lipsa stingătorului nu se amendează în alte ţări, iar trusa nu şi-a dovedit utilitatea.

Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Te-ar mai putea interesa și
Magistrala 4 de metrou: Construcții Erbașu, Gulermak și Dogus au depus oferte pentru tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul
Magistrala 4 de metrou: Construcții Erbașu, Gulermak și Dogus au depus oferte pentru tronsonul Gara de Nord – Gara ...
Cei trei ofertanți la licitația pentru construirea tronsonului Gara de Nord - Gara Progresul din Magistrala 4 de metrou sunt Gulermak și asocierile conduse de Construcții Erbașu și, respectiv......
Nuclearelectrica anunță oprirea controlată a Unității 1 de la CNE Cernavodă
Nuclearelectrica anunță oprirea controlată a Unității 1 de la CNE Cernavodă
SN Nuclearelectrica S.A. anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat în seara zilei de 10.10.2024.
Statele UE au convenit să acorde un nou împrumut Ucrainei în valoare de 35 de miliarde de euro – surse Reuters
Statele UE au convenit să acorde un nou împrumut Ucrainei în valoare de 35 de miliarde de euro – surse Reuters
Ambasadorii statelor membre ale UE au aprobat miercuri o contribuţie a blocului comunitar de 35 de miliarde de euro pentru ...
Restart Energy a finalizat un proiect fotovoltaic pentru compania Fileca Industry din Beclean, în valoare de peste 300.000 de euro
Restart Energy a finalizat un proiect fotovoltaic pentru compania Fileca Industry din Beclean, în valoare de peste 300.000 ...
Restart Energy a finalizat montarea unui proiect fotovoltaic pentru compania Fileca Industry în valoare de peste 300 000 ...