Emisiile de carbon au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 66 de milioane de ani, înregistrat în epoca dinozaurilor

Concentraţiile emisiilor de carbon de pe Terra au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 66 de milioane de ani, înregistrat în epoca dinozaurilor, potrivit unui studiu publicat, luni, care a tras un semnal de alarmă în privinţa riscurilor la care este supusă biosfera din cauza încălzirii globale, provocată de activităţile umane, informează Reuters, citată de News.ro.
Economica.net - lun, 21 mart. 2016, 19:55
Emisiile de carbon au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 66 de milioane de ani, înregistrat în epoca dinozaurilor

Oamenii de ştiinţă au anunţat că ritmul de acumulare în aer a acestor emisii a depăşit deja cea mai spectaculoasă creştere pe termen scurt a concentraţiilor de CO2 de pe Terra, cunoscută graţie înregistrărilor fosile, produsă în urmă cu 56 de milioane de ani. Potrivit cercetătorilor, această situaţie alarmantă a fost determinată de eliberarea în atmosferă a gazelor cu efect de seră, ce au fost depozitate în straturile de roci de pe fundul mărilor şi oceanelor.

Acea eliberare a CO2-ului din trecutul Terrei, care a generat o creştere a temperaturilor cu 5 grade Celsius şi a afectat grav viaţa marină prin acidificarea oceanelor, este adeseori comparată cu actualul proces de acumulare a carbonului în atmosferă, în urma arderilor de combustibili fosili.

Studiul a fost publicat în revista Nature Geoscience.

Dinozaurii au dispărut de pe Terra în urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani, probabil după ce un asteroid de mari dimensiuni s-a prăbuşit pe Terra.

Richard Zeebe, profesor la Universitatea Hawaii, coordonatorul studiului, spune că înregistrările geologice sunt vagi şi că „nu se ştie cât de mult carbon a fost eliberat în aer” în urma acelui cataclism.

Emisiile de carbon actuale, provenind în principal din arderile de combustibili fosili, sunt de circa 10 miliarde de tone pe an. Prin comparaţie, emisiile de carbon au fost de 1,1 miliarde de tone pe an pe parcursul perioadei de 4.000 de ani care a anticipat momentul acelei creşteri spectaculoase din urmă cu 56 de milioane de ani, precizează autorii studiului.

Cercetătorii au examinat compoziţia chimică a fosilelor unor mici organisme marine descoperite pe fundul mării, în largul statului american New Jersey, pentru a măsura acel proces antic de încălzire globală, cunoscut sub denumirea de „Maximum termic de trecere de la Paleocen la Eocen” (PETM).

Mai multe studii realizate de ONU afirmă că temperatura medie de pe Terra ar putea să crească cu 4,8 grade Celsius în acest secol, putând să provoace inundaţii, secete şi furtuni extrem de violente, dacă emisiile de carbon nu vor fi limitate. Dioxidul de carbon determină acidificarea apei marine, ameninţând capacitatea unor vieţuitoare, precum homari şi scoici, de a-şi construi o carapace protectoare.

„Rezultatele noastre sugerează că viitoarea acidificare a oceanelor şi posibilele efecte de decalcifiere asupra organismelor marine vor fi mai severe decât PETM. Întreruperile din lanţurile trofice ale viitoarelor ecosisteme vor depăşi cel mai probabil extincţiile limitate observate în timpul PETM”, a adăugat profesorul Zeebe.

În timpul PETM, peştii şi alte vieţuitoare au avut la dispoziţie o perioadă mai îndelungată pentru a se adapta – prin procese evolutive – la condiţiile de viaţă în ape mai calde.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...