Efectul majorării investiţiilor publice în următorii cinci ani ar fi echivalentul a 1% din PIB-ul Germaniei, iar măsurile de stimulare vor avea un impact mai amplu, dacă sunt finanţate din datorii sau din venituri mai ridicate şi sunt însoţite de o politică monetară expansivă.
„O creştere a investiţiilor publice va avea cele mai puternice efecte asupra cererii pe termen scurt, inclusiv asupra altor state, pe fondul anticipatei politici monetare relaxate. Rezultatele studiului arată necesitatea majorării investiţiilor publice pentru ca ţara să profite de ratele scăzute ale dobânzilor”, apreciază BCE.
De mulţi ani, oficialii din afara Germaniei – cea mai mare economie europeană – fac presiuni pentru majorarea cheltuielilor în vederea stimulării creşterii în regiune, însă cancelarul Angela Merkel şi ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, au promis în campania electorală că vor continua să menţină un buget echilibrat, chiar pe fondul creşterii cheltuielilor cu refugiaţii şi a ratelor negative ale dobânzilor la unele obligaţiuni germane.
Dar BCE susţine că majorarea investiţiilor în Germania va reprezenta un stimulent pe termen scurt pentru restul zonei euro.
Şi Comisia Europeană (CE) a cerut recent Germaniei şi Olandei, care au cel mai mare excedent de cont curent, să investească mai mult pentru a ajuta creşterea economiei şi a inflaţiei în întreaga zonă euro.
Pentru a stimula redresarea zonei euro şi inflaţia scăzută persistentă, guvernele ar trebui să se concentreze anul viitor pe investiţii, reforme structurale şi finanţe publice robuste. Responsabilitatea pentru mai multe investiţii o au statele care îşi permit cel mai bine asta – Germania şi Olanda – care beneficiază, de asemenea, de pe urma reechilibrării propriilor lor economii, se arată în raportul CE.
Raportul vine pe fondul sporirii criticilor referitoare la politica economică a Germaniei, potrivit cărora Berlinul nu face suficient de mult pentru a stimula creşterea internă. În schimb, oficialii de la Berlin susţin că avansul economiei reflectă competitivitatea companiilor germane în diferite sectoare şi nu este ceva care poate fi ghidat de Guvern.
Germania este cel mai mare exportator al lumii şi a anunţat că vrea să-şi calibreze investiţiile suplimentare într-un mod care să nu necesite majorarea datoriei. Începând din 2011, Germania este ţara cu cel mai mare excedent de cont curent din lume.
Creşterea economiei germane a accelerat în 2015, în linie cu estimările analiştilor şi ale Guvernului de la Berlin, datorită nivelului scăzut record al şomajului, creşterii salariilor, declinului preţului la ţiţei şi a politicii monetare relaxate a Băncii Centrale Europene, care au stimulat consumul intern.
PIB-ul celei mai mari economii europene a crescut anul trecut cu 1,7%, de la 1,6% în 2014, a anunţat recent Oficiul Federal de Statistică (Destatis). Avansul economiei germane în 2015 a fost în linie cu estimările analiştilor şi ale Guvernului de la Berlin.