‘Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a publicat luni, 21.03.2016, anunţul privind procedura de selecţie în vederea desemnării membrilor Consiliului de Administraţie al Reginei Naţionale a Pădurilor (RNP) Romsilva. Desemnarea administratorilor se realizează în conformitate cu prevederile OUG 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice de stat şi cu prevederile Ordinului nr. 482/09.03.2016 al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor’, precizează documentul citat.
Pentru a se putea înscrie în cursa pentru un loc în Consiliul de Administraţie al Romsilva candidaţii trebuie să îndeplinească mai multe criterii, printre care: să fie licenţiaţi în silvicultură, juridic sau economic, să aibă minim 5 ani experienţă în administrarea /managementul unor regii autonome sau societăţi comerciale profitabile din domeniul de activitate al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, inclusiv societăţi comerciale din sectorul privat, să nu se afle în situaţie de incompatibilitate în raport cu Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi să nu fi fost condamnaţi penal pentru fapte de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Pe data de 13 ianuarie 2016, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, a semnat ordinul de revocare a lui Adam Crăciunescu din calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. O zi mai târziu, Crăciunescu şi-a depus mandatul de director general al Regiei Naţionale a Pădurilor, începând cu data de 21 martie 2016.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a demarat, în data de 3 martie, procedura de selecţie pentru ocuparea funcţiei de director general, iar anunţarea rezultatului final este programată pentru 8 aprilie 2016.
Începând din data de 21 martie 2016, atribuţiile de director general al RNP – Romsilva au fost preluate, cu titlu de interimat, de directorul Departamentului Informatică, Strategii şi Comunicare din cadrul RNP Romsilva, Călin Bibarţ, până la organizarea unui concurs.