Cine a vizitat Pavilionul României de la Berlin

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, s-a întâlnit vineri, la pavilionul României din cadrul expoziţiei 'Săptămâna Verde', cu omologii săi din Polonia, Moldova şi Serbia, cu reprezentaţii companiei germane de maşini agricole Claas KG, dar şi cu comisarul european pentru sănătate şi consumatori, John Dalli, care a vizitat şi degustat câteva produse tradiţionale româneşti.
Economica.net - vin, 20 ian. 2012, 17:23

„Am discutat extinderea afacerilor din România pentru că ei furnizează proporţia cea mai mare de echipamente şi utilaje agricole, circa 60-70%. Ei sunt interesaţi de a perfecţiona sistemul de dotare tehnică, în România, dar s-au plâns şi de faptul că, încă, avem exploataţii mici şi trebuie să găsim măsuri de concentrare a terenurilor. Vrem să începem această concentrare şi mizăm că până în 2014 sau 2015 vom deţine un număr mare de ferme cu o suprafaţă de 50-100 de hectare şi peste 100 ha, care ar putea intra în sistemul de mecanizare completă”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul Valeriu Tabără. În opinia acestuia, ponderea fermelor mari a crescut în ultimul an cu 15-16 procente, remarcându-se totodată şi o reducere a celor cu suprafeţe cuprinse între 1 şi 10 ha.

 

„Vrem să luăm câteva măsuri pentru comasarea terenurilor, una dintre ele fiind cea legată de igienizarea terenurilor, mai ales pentru cei care nu pot să arendeze, concesioneze sau să vândă. Noi nu putem aştepta ani de zile. De asemenea, aşteptăm măsura CE privind susţinerea fermelor mici din noua PAC. Astfel, în cazul în care cineva nu vrea să mai lucreze terenul, acesta este preluat de ferma vecină, iar fermierul care l-a deţinut îşi păstrează un fel de rentă până în 2020”, a subliniat Tabără.

 

Acesta a transmis producătorului german de maşini agricole că agricultorii români vor să aibă asigurat setul de combine pentru a termina rapid recoltatul la fiecare cultură. „Dacă în toamnă am putea termina recoltatul în 10-20 de zile ar fi extraordinar pentru că asta influenţează mult calitatea recoltelor, dar noi trebuie să achiziţionăm în continuare maşini agricole”, a subliniat şeful MADR.

 

 

România este a cincea piaţă pentru firma Claas în Europa, furnizând cu precădere combine, dar numai pentru fermele mari.

 

În discuţiile cu ministrul polonez al Agriculturi, Marek Sawicki, au fost analizate posibilităţile de a coopera pe marginea bugetului PAC şi repartizarea acestuia. „Am discutat despre o întâlnire a comitetului de la Visegrad unde au fost cooptate şi România, Bulgaria şi Slovenia pentru a participa la mai multe discuţii privind bugetul UE şi modul de repartizare şi împărţire a banilor între cei doi piloni. În luna mai l-am invitat pe ministrul polonez în România, unde vom analiza mai multe amănunte. Ministrul polonez este un ministru activ şi a avut o preşedinţie eficientă în grupurile de lucru pe o serie de probleme pe care le lasă într-un stadiu avansat preşedinţiei daneze”, a menţionat şeful de la Agricultură.

 

Discuţiile cu ministrul Agriculturii din Moldova, Vasile Bumacov, s-au axat pe un program derulat cu Ministerul de Externe privind realizarea unui obiectiv la Sculeni pe legume şi fructe. „Vrem să finalizăm în acest an acest centru de afaceri pe legume-fructe, piaţă de gros şi depozit în valoare de 2 milioane de euro”, a adăugat ministrul Valeriu Tabără.

 

România este ţară parteneră în acest an la ‘Săptămâna Verde’ – cea mai importantă expoziţie din lume în domeniul industriei alimentare, agriculturii şi horticulturii – fiind prezentă cu 62 de firme. La ediţia din acest an vor expune peste 1.600 de companii din 53 de ţări, în 26 de pavilioane ce ocupă 115.000 mp. Organizatorii germani aşteaptă ca în cele 10 zile de expoziţie să intre pe porţile centrului expoziţional peste 400.000 de vizitatori. Pe lângă rolul de platformă de afaceri, târgul are şi caracterul unui festival al tradiţiilor gastronomice şi folclorice, având un impact mediatic de anvergură, atât în Germania, cât şi în plan global.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...