Controversatul proiect SOPA rămâne în aer. Senatul SUA amână votul

Senatul american a amânat votul asupra unui proiect de lege antipiraterie pe internet, în urma valului de proteste stârnit de acesta, relatează AFP şi AP.
Economica.net - vin, 20 ian. 2012, 17:42

‘În contextul recentelor evenimente, am hotărât să amân votul prevăzut pentru marţi’ privind proiectul legii de apărare a drepturilor de autor, a precizat într-un comunicat liderul majorităţii din Senat, democratul Harry Reid. Un ‘compromis’ pe acest subiect ar putea fi obţinut ‘în următoarele săptămâni’.

 

Între evenimentele la care a făcut referire Reid s-au numărat petiţia lansată de Google, care a atras peste 7 milioane de semnături, şi ‘greva’ de o zi de la Wikipedia.

 

La rândul său, preşedintele Comisiei pentru probleme juridice a Camerei Reprezentanţilor, republicanul Lamar Smith, a afirmat că dezbaterea din Cameră privind acest proiect va fi amânată ‘până când va exista un acord larg asupra unei soluţii’.

 

„Am auzit criticile, iar eu iau în serios preocupările privind această lege. Este evident faptul că trebuie să revizuim modul în care gestionăm problema celor care fură şi vind invenţii şi produse americane. Problema pirateriei online este prea mare pentru a mai fi ignorată”, a precizat Smith, citat de Mashable.

 

Potrivit acestuia, furtul de proprietate intelectuală provoacă în SUA, anual, pierderi de aproape 100 de miliarde de dolari. Furtul online de proprietate intelectuală nu este cu nimic diferit faţă de furtul unui produs din magazin”, a mai explicat Lamar Smith.

 

Cu toate acestea, spune el, comitetul va continua lucrările cu proprietarii drepturilor de autor, companii de internet şi instituţii financiare în încercarea de a pune la punct o lege care să combată cât mai eficient această infracţiune.

 

Această decizie vine la doar două zile după ce a declarat pentru The Wall Street Journal că Senatul nu intenţionează să renunţe la SOPA.

 

Mai mulţi aleşi americani, atât republicani cât şi democraţi, care iniţial susţineau proiectul, au dat înapoi zilele trecute.

 

La sfârşitul săptămânii trecute, şi Casa Albă s-a distanţat de acest proiect, pentru ca miercuri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, Jay Carney, să se pronunţe în favoarea unei ‘lupte împotriva pirateriei pe internet care să nu impieteze asupra accesului liber şi gratuit’ la reţea.

 

Controversatul proiect legislativ – numit în Senat PIPA /Protect Intellectual Property Act/ şi SOPA /Stop Online Piracy Act/, în varianta aflată în dezbaterea Camerei Reprezentanţilor – se bucură în schimb de sprijin la Hollywood, în industria muzicală şi la Camera de Comerţ americană.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...