La sfârşitul lunii ianuarie 2016, excedentul bugetar s-a cifrat la 4,7 miliarde de lei, respectiv 0,63% din PIB.
Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 35,4 miliarde de lei, reprezentând 4,7% din PIB, au fost cu 4,6% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. S-au înregistrat creşteri semnificative faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent la încasările din impozitul pe profit (+39,3%), taxa pe utilizarea bunurilor (+20,3%), contribuţii de asigurări sociale (+9,5%), accize (5,9%) şi TVA (+4%).
Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 34,6 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 9,9% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent şi cu 0,2 puncte procentuale ca pondere în PIB.
Cheltuielile de personal au crescut cu 21,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent fiind determinate de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015, respectiv cu 12% a personalului din instituţiile publice locale, 25% pentru personalul din sistemul public sanitar şi a personalului din sistemul public de asistenţă socială, cu 15% a personalului din învăţământ şi cu 10% a personalului din sistemul bugetar exclusiv sănătate, învăţământ şi asistenţă socială, precum şi majorarea salariului minim brut pe ţară cu 75 de lei începând cu 1 iulie 2015.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au redus cu 3,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar cele cu asistenţa socială cu 6,9%, în special ca efect al majorării cu 5% a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2016 şi al dublării alocaţiei de stat începând cu 1 iunie 2015.
Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 2,7 miliarde de lei, respectiv 0,4% din PIB, în creştere de la 2 miliarde de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.
La începutul acestui an, Comisia Europeană a estimat că în 2016 deficitul bugetar în termeni ESA ar urma să crească până la 3% din PIB, limita prevăzută în Tratatul de la Maastricht. Bugetul de stat este construit pe un deficit de 2,95% din PIB.
Execuţia bugetului general consolidat pe anul 2015 s-a încheiat cu un deficit de 1,47% din PIB, după ce, la sfârşitul lunii noiembrie, autorităţile raportau un excedent de 5,3 miliarde de lei (0,76% din PIB).
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, creşterea cheltuielilor pe ultimele luni ale anului, şi în special în luna decembrie, a fost în principal pentru investiţii, atât a celor finanţate din fonduri europene, cât şi din surse proprii şi cu finanţare rambursabilă.