Fostul preşedinte al DCNI, filiala internaţională a Direcţiei Construcţiilor Navale (DCN), Dominique Castellan, a fost inculpat pentru corupere activă a unor agenţi publici străini şi abuz de bunuri sociale, au precizat aceste surse.
În această anchetă începută în 2010, judecătorul suspectează că sub acoperirea unor contracte de consultanţă au fost acordate comisioane care au putut servi pentru coruperea fostului ministru malaysian al apărării Najib Razak, în prezent prim-ministru, prin unul dintre consilierii acestuia, Abdul Razak Baginda.
Alt industriaş francez, fostul preşedinte al Thales International Asia (Thint Asia) Bernard Baiocco, a fost deja inculpat în decembrie pentru corupere de agenţi publici străini, aceiaşi Najib Rakaz şi, respectiv, Abdul Razak Baginda.
În centrul anchetei, declanşată în urma plângerii unei ONG malaysiene, Suaram, se află vânzarea în 2002 – după negocieri care duraseră mai mulţi ani – a două submarine Scorpion şi a unui submarin Agosta Malaysiei pentru aproape un miliard de euro.
În timpul negocierilor, un contract semnat în august 2000 prevedea vărsarea de către DCNI, filiala DCN, a 30 de milioane de euro către Thales International Asia. La vremea respectivă, DCN era deţinută în procent de 100% de statul francez.
Or, ancheta relevă că altă societate – Terasasi – al cărei acţionar principal era consilierul ministrului apărării malaysian, Abdul Razak Baginda, încasase aproape aceeaşi sumă pentru consultări asupra dosarului.
Anchetatorii suspectează că aceste consultări nu au fost decât un paravan pentru mită. ‘Ne rezervăm declaraţiile pentru judecătorul de instrucţie’, a declarat pentru AFP avocatul lui Castellan, Alexis Gublin.
‘Perimetrul responsabilităţilor se conturează. Rămân de identificat beneficiarii comisioanelor’, a reacţionat la rândul său avocatul ONG Suaram, William Bourdon.
Sursa: AGERPRES