ROPEPCA: Noul cadru fiscal din sectorul petrolier ar trebui să se aplice doar zăcămintelor noi

Noul cadru fiscal din domeniul petrolier ar trebui să se aplice doar zăcămintelor noi, nu şi celor care în prezent sunt în exploatare, a declarat, luni, Artur Stratan, preşedintele Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA), într-o conferinţă de presă.
Economica.net - lun, 28 mart. 2016, 15:09
ROPEPCA: Noul cadru fiscal din sectorul petrolier ar trebui să se aplice doar zăcămintelor noi

‘Există discuţii de doi ani privind un nou regim fiscal. Toată lumea spera că vom avea ceva concret în 2015, acum toţi speră că vom şti în 2016, însă fereastra de timp de îngustează din ce în ce mai mult. Au fost foarte multe contradicţii. Statul şi-a propus introducerea unui impozit petrolier, însă vrem ca noul cadrul fiscal să se aplice doar acordurilor petroliere noi, nu şi zăcămintelor care sunt acum în exploatare. Nu putem schimba caii în mijlocul cursei’, a arătat Stratan.

El a explicat că deja multe zăcăminte au devenit nerentabile, după scăderea abruptă a preţurilor la ţiţei, şi, din informaţiile deţinute de ROPEPCA, câteva zeci de zăcăminte ar urma să se închidă în 2016 din această cauză.

‘Reducerea nivelului de fiscalizare este singura măsură pe care statul o poate lua pentru a susţine industria în această perioadă. Ar fi un balon de oxigen pentru noi. Statul ar trebui să fie pro-business, să încurajeze investiţiile’, a completat oficialul ROPEPCA.

Potrivit lui Stratan, statul ar urma să impună un impozit suplimentar companiilor petroliere, de 35% pe profit, însă nu se ştie momentan care este baza de calcul.

Potrivit unui studiu prezentat luni de ROPEPCA, o investiţie de 1 miliard de euro în sectorul petrolier contribuie cu 3,2 miliarde de euro la Produsul Intern Brut (PIB) şi asigură peste 45.000 de locuri de muncă nou create sau menţinute în economie.

Studiul a fost realizat de compania de consultanţă KPMG în trimestrul al patrulea al anului trecut şi a avut ca scop analizarea impactului multiplicator al investiţiilor din upstream onshore (explorare şi producţie de ţiţei şi gaze naturale pe uscat) în România, potrivit lui Bogdan Văduva, coordonatorul Departamentului de energie şi resurse naturale din cadrul companiei de consultanţă.

‘Investiţia luată în calcul de 1 miliard de euro a fost împărţită în 500 de milioane de lei pe partea de gaze naturale şi 500 de milioane de euro pe partea de ţiţei. Am luat în calcul o investiţie pe 10 ani, cu un preţ al ţiţeiului de 48 de dolari, şi unul al gazelor de 18 euro pe MWh’, a explicat Văduva, în cadrul conferinţei.

El a precizat că preţul ţiţeiului luat în calcul reprezintă estimările Agenţiei Europene şi ale celei Americane pentru Energie, iar preţul gazelor este cel estimat la bursa europeană de gaze de la Baumgarten.

O altă concluzie a studiului este că investiţiile în sectorul upstream onshore se transferă aproape 1 la 1 în veniturile fiscale ale României, generate pe perioada realizării investiţiei şi a obţinerii producţiei. ‘O investiţie de 1 miliard de euro generează o contribuţie a sectorului de 1 miliard de euro în veniturile fiscale, într-un interval de 11 ani’, arată raportul KPMG.

În prezent, în România există peste 400 de zăcăminte petroliere şi peste 13.000 de sonde active.

ROPEPCA a fost înfiinţată în anul 2012 şi numără 19 membri: ADX Energy, Amromco, Aurelian Petroleum, Bankers Petroleum, East West Petroleum, Expert Petroleum, Fora Oil & Gas, Hunt Oil, Moesia Oil & Gas, NIS Petrol, Oilfield Exploration Business Solutions, OMV Petrom, Panfora Oil and Gas (MOL Group), Raffles Energy, Repsol, Sand Hill, Stratum Energy, Winstar Satu Mare/Serinius Energy, Zeta Petroleum.

Membrii ROPEPCA au realizat în anul 2014 investiţii de aproximativ 1,5 miliarde euro, iar contribuţiile lor la bugetul de stat au însumat 2,5 miliarde euro. Acest impact economic a fost generat atât de sectorul de explorare şi producţie ţiţei şi gaze naturale, cât şi de activităţile de rafinare şi distribuţie de produse petroliere şi gaze naturale, realizate de membrii ROPEPCA cu activităţi integrate.

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...