Plenul Parlamentului votează noul preşedinte-director general al SRTv

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost convocat pentru marţi, la ora 18,00, pentru a vota noul preşedinte - director general al SRTv, după ce săptămâna trecută nu a reuşit să se pronunţe asupra propunerii de numire a lui George Orbean în această funcţie, nefiind cvorum la votul secret cu bile.
Economica.net - mar, 29 mart. 2016, 04:06
Plenul Parlamentului votează noul preşedinte-director general al SRTv

George Orbean a fost propus de Consiliul de Administraţie pentru funcţia de preşedinte-director general, iar plenul Parlamentului este cel care se pronunţă, prin vot, asupra acestei propuneri.

Săptămâna trecută, deputaţii şi senatorii au votat numai noul Consiliu de Administraţie al SRTv.

Acesta este alcătuit din membrii titulari: Irina Radu, Doina Gradea, Alfred Bulai, Ionica Stănciulescu, Radu Carp, Debreczeni Hajnal, Ruxandra Garofeanu, Valeriu Cristian Hadji-Culea, Raico Cornea, Monica Simona Ghiurco, Teodor Gabriel Giurgiu, Christel Ţopescu şi George Orbean şi membrii supleanţi: Elena Anca Dindirică, Smaranda Vornicu Shalit, Lucian Romaşcanu, Adriana – Silvia Mesesian, Cristian Vasile Petcu, Rostas-Peter Istvan, Savu Cătălin Cătană, George Bălăşoiu, Andrea-Julika Ghiţă, Cornel Mihalache, Luminiţa Velciu, Ana Maria Sandu.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...