Vulcan Bucureşti are un nou director general

Petrişor Nicolae, preşedintele Consiliului de Administraţie al Prospecţiuni SA, este noul director general al Vulcan Bucureşti.
Economica.net - mar, 29 mart. 2016, 21:00
Vulcan Bucureşti are un nou director general

Petrişor Nicolae a fost numit pe funcţia executivă de la Vulcan de către adminstratorul judiciar al companiei, Euro Insol, după expirarea mandatului fostului director general, Remus Vulpescu.

Nicolae a lucrat pentru omul de afaceri Ovidiu Tender încă din anul 2000, de când s-a implicat în managementul Prospecţiuni.

Între anii 1982 – 2000, acesta a deținut funcții de execuție și conducere în diferite instituții de stat.

De asemenea, Petrişor Nicolae este asociat cu Ovidiu Tender în cadrul companiei aeriene Ten Airways, care a intrat în insolvenţă în martie anul trecut, fiind înfiinţată doar din 2010.

Ovidiu Tender se află în închisoare, unde are de executat o pedeapsă de 12 ani de detenţie, în dosarul Rafo.

Te-ar mai putea interesa și
Lovitură pentru Youtube Music, Spotify sau Apple Music. Parlamentul European cere reglementări stricte
Lovitură pentru Youtube Music, Spotify sau Apple Music. Parlamentul European cere reglementări stricte
Cutremur pe piața europeană de peste 22,6 miliarde de dolari a streamingului muzical pe care activează jucători precum YouTube Music, Spotify, Tidal, Apple Music. Parlamentul European solicită......
Iohannis, Băsescu și Principesa Margareta au o avere „îngropată” în Republica Moldova. Căsuțele de vinuri care costă de trei ori mai mult decât o căsuță bancară
Iohannis, Băsescu și Principesa Margareta au o avere „îngropată” în Republica Moldova. Căsuțele de vinuri ...
Costul unei căsuțe (caze în termeni specifici) cu vinuri de colecție în cramele subterane din Cricova sau Mileștii ...
Artsana România, care a produs la Botoşani articole sub marca Chicco, se închide. 261 de angajaţi au fost disponibilizaţi
Artsana România, care a produs la Botoşani articole sub marca Chicco, se închide. 261 de angajaţi au fost disponibilizaţi
Artsana România, care a deţinut o fabrică la Botoşani unde s-au produs componente pentru produse destinate copiilor, ...
Președintele Joe Biden șterge încă 4,5 miliarde de dolari din datoriile pentru studii făcute de americani
Președintele Joe Biden șterge încă 4,5 miliarde de dolari din datoriile pentru studii făcute de americani
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a anulat joi încă 4,5 miliarde de dolari din datoriile contractate de americani ...