Contractul privind activitatea CFR până în 2020 şi contractele de servicii publice, aprobate de Guvern

Executivul a aprobat, printr-o hotărâre, contractul privind activitatea Companiei Naţionale de Căi Ferate 'CFR' - SA pentru perioada 2016-2020, încheiat între această companie şi Ministerul Transporturilor, potrivit unui comunicat remis Agerpres.
Economica.net - mie, 30 mart. 2016, 17:32
Contractul privind activitatea CFR până în 2020 şi contractele de servicii publice, aprobate de Guvern

Contractul de activitate se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat.

Actul normativ se referă, în principal, la obligaţiile CFR pentru anul 2016 de a asigura starea tehnică şi de exploatare a infrastructurii feroviare care să permită desfăşurarea transportului feroviar în condiţii de siguranţă a circulaţiei şi la indicatorii de calitate şi performanţă privind funcţionarea infrastructurii feroviare pe anul 2016, în concordanţă cu programul de guvernare.

Hotărârea face referire şi la programele prioritare de dezvoltare, modernizare şi investiţii ale infrastructurii feroviare publice în 2016 şi la metodologia de tarifare pentru acest an.

Actul normativ cuprinde şi lista completă a trenurilor de călători care reprezintă pachetul minim social pe anul 2016 şi care fac obiectul contractelor de servicii publice ce se încheie cu operatorii de transport feroviar de călători şi, implicit, obligaţia CFR de a asigura capacitatea de circulaţie necesară pentru execuţia acestui pachet.

Această listă cuprinde şi un pachet minim social de rezervă pentru secţiile de circulaţie neinteroperabile neînchiriate, administrate de CFR, dar pe care la acest moment nu se realizează transport feroviar de călători şi care va fi distribuit operatorului/operatorilor care va/vor prelua volumul minim de transport de călători pe secţia/secţiile respective, potrivit legii.

În hotărâre sunt prevăzute şi obligaţiile Ministerului Transporturilor de a acorda administratorului infrastructurii feroviare stimulente pentru reducerea costurilor unitare şi a valorii tarifului de utilizare a infrastructurii feroviare, precum şi pentru îmbunătăţirea indicatorilor privind performanţele activităţii. Stimulentele vor fi acordate pentru reducerea în anul 2016 a costurilor unitare şi a valorii tarifului de utilizare a infrastructurii feroviare, precum şi pentru îmbunătăţirea indicatorilor privind performanţele activităţii.

Actul normativ prevede şi posibilitatea ca veniturile din surse proprii ale CFR să fie folosite atât pentru reparaţii la infrastructură feroviară din domeniul privat al companiei, cât şi la infrastructură feroviară din domeniul public al statului.

Pe de altă parte, miercuri, printr-o altă hotărâre, Guvernul a aprobat contractele de servicii publice în transportul feroviar public de călători pentru anul 2016 până la 2 decembrie 2019, încheiate între operatorii de transport feroviar – Regiotrans SRL, SC Interregional Călători SRL, SC Transferoviar Călători SRL, SC SOFTRANS SRL cu Ministerul Transporturilor, prin Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători ‘CFR Călători’ S.A. Anual, după aprobarea bugetului de stat, aceste contracte de servicii publice vor fi actualizate.

Prin acest act normativ se stabilesc principalele obligaţii de serviciu public ale operatorilor de transport feroviar de călători pentru 2016, precum şi estimarea acestora pentru întreaga perioadă de valabilitate, între care şi acordarea pachetului minim social susţinut prin compensaţia alocată de la bugetul de stat, conform legislaţiei în vigoare, se mai arată în comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...