Tranzacţii de peste 2 miliarde lei pe bursă, în primul trimestru

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat 275.038 tranzacţii de peste 2 miliarde lei în primul trimestru din acest an, potrivit datelor publicate pe site-ul instituţiei.
Economica.net - vin, 01 apr. 2016, 08:55
Tranzacţii de peste 2 miliarde lei pe bursă, în primul trimestru

Valoarea medie zilnică tranzacţionată a fost de circa 32,1 milioane lei.

Potrivit BVB, pe segmentul principal au fost realizate 177.749 de tranzacţii în primul trimestru, în valoare de peste 1,72 miliarde lei, fiind 84 de societăţi emitente şi 39 de intermediari. Cu obligaţiuni au fost realizate tranzacţii de 124,7 milioane lei, valoarea medie zilnică fiind de 1,94 milioane lei. De asemenea, au mai fost realizate 83.272 de tranzacţii cu certificate de 135,7 milioane lei.

Pe sistemul alternativ de tranzacţionare, în primele 64 de şedinţe, au avut loc 13.142 de tranzacţii cu acţiuni în valoare de peste 72,4 milioane lei, aici existând 305 societăţi emitente şi 33 de intermediari. De asemenea au mai fost realizate 10 tranzacţii cu obligaţiuni de 1,65 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării rețelelor
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării ...
Astăzi, la sediul Ministerului Energiei, a avut loc semnarea oficială a documentelor de constituire a noii companii din cadrul Grupului Electrica, denumită Electrica Esyasoft Smart Solutions S.A....
Ungurii de la MVM CEEnergy negociază cu turcii de la Botas un nou acord de import de gaze
Ungurii de la MVM CEEnergy negociază cu turcii de la Botas un nou acord de import de gaze
Firma ungară MVM CEEnergy este în negocieri cu compania turcă de gaze Botas pentru un nou acord de import de gaze, a anunţat ...
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit ...
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...