Năstase: Demisia parlamentarilor Opoziţiei nu duce la anticipate

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, sâmbătă, că demisia parlamentarilor, aşa cum a propus liderul PNL, Crin Antonescu, nu ar declanşa alegeri anticipate, ci doar parţiale în colegiile respective.
Economica.net - sâm, 21 ian. 2012, 10:30

„Din punct de vedere politic, putem discuta despre lucrul acesta, şi anumite măsuri vor fi luate de către parlamentari. Din punct de vedere juridic şi constituţional, vacantarea mandatelor, unul, două sau trei sute, înseamnă doar declanşarea unor alegeri parţiale cu mandat până la încheierea legislaturii. Deci, nu ar fi o soluţie echivalentă cu alegerile anticipate”, a declarat Adrian Năstase, citat de Mediafax.

Întrebat despre afirmaţia preşedintelui PNL, care spunea că demisia întregului Parlament echivalează cu impunerea anticipatelor, Năstase a răspuns: „Probabil că are anumite argumente pe care eu nu le cunosc”.

Năstase a mai afirmat, răspunzând unor întrebări, că nu crede că situaţia politică se va dezamorsa printr-un dialog putere-opoziţie în Parlament.

„Eu sunt sceptic în legătură cu rezultatele acţiunii din Parlament. Cei de la putere vorbesc acum despre dialog intensificat, vorbe foarte frumoase, dar dialogul nu înseamnă nişte monologuri paralele, nu înseamnă ceea ce se va întâmpla în Parlament, în sensul că va veni domnul Boc şi va spune cum a învins dânsul criza mondială, iar cei din opoziţie vor spune cum vor cere demisia Guvernului. Vor fi monologuri paralele şi nu cred că acesta e sensul dialogului, care înseamnă şi un răspuns din partea celuilalt. (…) Există două mecanisme de tip autist, fiecare vorbeşte pe limba lui, şi mai ales puterea, care nu vrea să accepte mesajele venite din zona opoziţiei”, mai spus el.

Preşedintele PNL a declarat, vineri, că dacă puterea ar fi de acord cu anticipatele, o soluţie pentru ca tot procesul să nu dureze mult ar fi ca toţi parlamentarii să demisioneze, caz în care Guvernul rămâne în funcţie până la organizarea de alegeri, în 45 de zile.

 

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...