Complex Energetic Hunedoara: Curtea de Apel Alba Iulia se va pronunţa în 12 aprilie în dosarul declanşării insolvenţei

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a amânat, marţi, pentru data de 12 aprilie pronunţarea în procesul în care Complexul Energetic Hunedoara (CEH) contestă hotărârea Tribunalului Hunedoara în dosarul declanşării insolvenţei la acest agent economic, conducerea companiei fiind nemulţumită de firma desemnată de judecătorul sindic ca administrator judiciar provizoriu în derularea procedurii respective.
Economica.net - mar, 05 apr. 2016, 12:22
Complex Energetic Hunedoara: Curtea de Apel Alba Iulia se va pronunţa în 12 aprilie în dosarul declanşării insolvenţei

Purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, pentru Agerpres, că instanţa a amânat pronunţarea pentru săptămâna următoare, pentru când părţile pot depune concluzii scrise.

CEH a contestat desemnarea administratorului judiciar provizoriu, altul decât cel cerut de societate.

Tribunalul Hunedoara a admis, în 7 ianuarie, cererea de intrare în insolvenţă a CEH, urmând ca de punerea în practică a acesteia să se ocupe Casa de insolvenţă GMC SPRL Craiova.

CEH ar fi preferat însă ca de procedura insolvenţei să se ocupe firma Euro Insolv, condusă de Remus Borza. Decizia a stârnit şi nemulţumirea Sindicatului ‘Muntele’, reprezentativ la nivelul CEH, care a considerat că firma din Craiova nu are experienţa necesară în astfel de situaţii. Ulterior, minerii de la exploatările de huilă Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan au protestat spontan împotriva deciziei instanţei.

În cadrul companiei lucrează circa 6.300 de angajaţi la termocentralele Mintia şi Paroşeni, precum şi la minele de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan din Valea Jiului.

Potrivit raportului administratorului judiciar al complexului, firma GMC SPRL, cu privire la cauzele intrării în insolvenţă, decapitalizarea CEH şi intrarea în insolvenţă au fost planificate încă de la înfiinţarea sa, din moment ce, an de an, au fost aprobate bugete de venituri şi cheltuieli care au prevăzut pierderi.

Conform sursei citate, costurile de producţie a energiei în cadrul complexului sunt de două ori mai mari decât preţul pieţei, ceea ce a dus la decapitalizarea treptată a societăţii.

Firma GMC SPRL propune, în raportul privind cauzele insolvenţei, ‘compensarea datoriilor către statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin preluarea în contul creanţei a exploatărilor miniere, în cuantumul rezultat în urma unui raport de evaluare, exploatări ce se pot constitui apoi ca o societate de închidere a minelor beneficiind de ajutor de stat, cel puţin până în 2018’.

CEH are datorii totale de 1,5 miliarde de lei, potrivit raportului, din care 1,2 miliarde de lei către Ministerul Finanţelor Publice.

Această propunere va fi evaluată de Adunarea Creditorilor, care va decide cu privire la planul de restructurare.

‘Bineînţeles, toate acestea s-ar putea realiza numai dacă CEH va rezista şi nu va intra în faliment direct în perioada de observaţie, fără a mai ajunge la implementarea unui plan de reorganizare. Iar aceasta se poate face doar printr-o restructurare masivă a tuturor compartimentelor societăţii, prin reducerea la strictul necesar a tuturor cheltuielilor, atât a celor materiale, cât mai ales a celor cu muncă vie, acestea din urmă atât prin eliminarea din organigrame a tuturor posturilor inutile şi care nu au legătură cu producţia, cât şi prin ajustarea drastică a salariilor’, se mai arată în raportul administratorului.

Te-ar mai putea interesa și
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini diesel – analiză
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini ...
Deși numărul de mașini noi cu motoare diesel scade în Europa, șase state din zona Central-Estică continentului au raportat creșteri importante ale înmatriculărilor de astfel de vehicule....
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procuratura din Ţările de Jos a anunţat miercuri că nu îi va trimite în judecată pe foştii directori generali ai ...
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, ...
Centrala pe gaze de la Mintia a fost declarată de Guvern proiect de importanță națională
Centrala pe gaze de la Mintia a fost declarată de Guvern proiect de importanță națională
Guvernul a aprobat o hotărâre prin care proiectul de investiţii ,,Centrala electrică MASS Mintia" a fost decșarat proiect ...