Panama Papers: Victor Ponta şi-a cumpărat casă printr-un off-shore – Digi24

Acţionarii unui off-shore din Panama i-ar fi vândut un apartament, într-un complex rezidenţial din Bucureşti, fostului premier Victor Ponta. Off-shore-ul a fost înfiinţat înainte de 1989 de mai mulţi greci, iar singura afacere desfăşurată de acesta în ţara noastră a fost cea imobiliară. Firma românească, în spatele căreia s-a aflat firma panameză, este acum în faliment, anunţă digi24.ro.
Economica.net - mar, 05 apr. 2016, 17:34
Panama Papers: Victor Ponta şi-a cumpărat casă printr-un off-shore - Digi24

Societatea Sthemko Holding INC a fost înregistrată în Panama pe 30 martie 1989 de mai mulţi greci. Capitalul social al firmei era de 10.000 de dolari. La 22 iunie 2006, off-shore-ul înfiinţează în România G&F Real Estate and Constructions SA Bucureşti, cu un capital social de 1.000 de lei. Obiectul de activitate consta în afaceri imobiliare din bunuri proprii, potrivit digi24.ro.

Firma G&F Real Estate and Constructions SA Bucureşti cumpără 16 apartamente în Central Park şi 13 apartamente în Rose Garden, după ce ia credite bancare. În martie 2011, toate acţiunile sunt cedate lui Georgios Chatzagiannis, preşedintele off-shore-ului din Panama.

Citeşte şi: Panama Papers: Peste 100 de nume din România, oameni de afaceri cu impact mare în economie – RISE Project

 

În 2012, cu două luni înainte de a fi nominalizat premier, Victor Ponta cumpără de la această firmă un apartament în complexul imobiliar Central Park. Astăzi, fostul premier nu a răspuns întrebărilor jurnaliştilor pe această temă.

Soţia sa, Daciana Sârbu, şi socrul, Ilie Sârbu, aveau deja două apartamente acolo achiziţionate direct de la dezvoltatorul imobiliar – societatea Central Residential Park SA. În 2007, Daciana Sârbu ar fi plătit 766.000 de lei pe o locuinţă de 167 de metri pătraţi.

Acţionarii Central Residential Park erau societatea Niro Investment SA (84,98%), controlată de omul de afaceri Dumitru Nicolae, şi un off-shore din Insulele Britanice Virgine – Running Total Group LTD (15%).

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...