Prospecţiuni a intrat în insolvenţă, la cerere

Tribunalul Bucureşti a admis cererea formulată de Prospecţiuni S.A. şi a deschis procedura insolvenţei în vederea reorganizării companiei. Prin aceeaşi hotărâre, Euro Insol a fost numit administrator judiciar.
Economica.net - mie, 06 apr. 2016, 08:21
Prospecţiuni a intrat în insolvenţă, la cerere

Instanţa a stabilit următoarele termene de procedură: 17.05.2016 termenul pentru înregistrarea creanţelor, 24.05.2016 termenul pentru întocmirea tabelului preliminar al creanţelor, 07.06.2016 termenul pentru întocmirea tabelului definitiv şi 26.05.2016 şedinţa adunării creditorilor.

Prospecţiuni S.A este o companie românească, cu capital privat având printre acţionari Tender S.A. şi SIF Muntenia.

Compania a fost înfiinţată în anul 1950, având în obiectul de activitate furnizarea de servicii de achiziţie a datelor geologice şi geofizice pentru industria de petrol şi gaze, atât în Romania, cât şi în străinătate. În prezent, societatea are peste 750 de salariaţi.

De la înfiinţarea sa, societatea a efectuat lucrări 2D de achiziţie a datelor geofizice pe o întindere de peste 450.000 km şi lucrări 3D pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 km².

Experienţa companiei Prospecţiuni SA este extinsă şi la nivel internaţional, încă din anii ’70 în ţări precum Irak, Libia, Iran, Tadjikistan, Bulgaria, Portugalia, Albania, Maroc, Georgia, Senegal, etc.

În plus, Prospecţiuni SA a contribuit în România la dezvoltarea economică, securitatea energetică şi la o mai bună cunoaştere a structurii geologice a subsolului ţării, prin achiziţia de date geofizice 2D şi 3D, procesare şi interpretare.

În 2013, Prospecţiuni S.A. a înregistrat o cifră de afaceri de 382 milioane lei. Pe fondul prăbuşirii preţului barilului pe pieţele internaţionale, cifra de afaceri a scăzut la 307 milioane lei în 2014, respectiv 192 milioane lei în 2015, an în care compania a încheiat exerciţiul financiar cu o pierdere de 26 milioane lei. La momentul deschiderii procedurii, societatea înregistra datorii de 97 milioane lei către bănci, bugete şi salariaţi.

Societatea deţine active în valoare de aproximativ 200 milioane lei şi are în derulare contracte cu o valoare de peste 40 milioane euro.

„Prospecţiuni este o companie românească cu o îndelungată experienţă, cu un portofoliu impresionant de lucrări, cu o dotare tehnică de excepţie şi cu un colectiv extraordinar de profesionişti, care au adus în ultimii ani societatea în topul primilor 3 mari jucatori europeni în servicii de prospecţiuni geologice. Deschiderea procedurii insolvenţei înseamnă o gură de oxigen pentru a depăşi greutăţile financiare temporare ale companiei, cauzate de restrângerea activităţilor de explorare a zăcămintelor de petrol şi gaze pe fondul scăderii preţului petrolului. Cu un management mai dinamic, implicat şi responsabil, având o mai mare mobilitate în zona comercială, Prospecţiuni va depăşi criza temporară de lichiditate cu care se confruntă, accesand noi contracte în perimetre bogate în hidrocarburi. În perioada 01 – 04 aprilie am efectuat o vizită în Kuweit unde am avut întâlniri cu oficiali ai Ministerului Petrolului şi ai Kuweit Oil Company, ocazie cu care am prezentat o oferta integrata de servicii plecând de la studii geologice şi de fezabilitate (Prospecţiuni S.A.), livrare de echipament petrolier, montaj şi mentenataţă (Vulcan S.A. Bucureşti şi Uztel S.A. Ploieşti). Acest consorţiu de firme româneşti are foarte mari şanse să obţină în Kuweit contracte de câteva zeci de milioane de dolari chiar în 2016”, a declarat av. dr. Remus Borza, reprezentantul Euro Insol.

Borza este încrezător că Prospecţiuni, a doua firmă de profil din Europa, va depăşi prin reorganizare această perioadă dificilă din istoria sa de 65 ani.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...