Profesorii vor primi sporurile şi creşterile salariale restante din 2008-2011 – proiect de lege

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o lege prin care toate cadrele didactice vor beneficia de sporurile şi creşterile salariale restante din 2008-2011, fără să mai fie nevoite să ceară, în instanţă, aceste drepturi.
Economica.net - mie, 06 apr. 2016, 12:19
Profesorii vor primi sporurile şi creşterile salariale restante din 2008-2011 - proiect de lege

Personalul didactic din învăţământul de stat căruia, până la data intrării în vigoare a legii adoptate de Camera Deputaţilor, nu i s-au acordat diferenţele salariale pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011, i se plătesc aceste drepturi eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a legii, astfel: în primul an 5% din valoarea diferenţelor salariale, în al doilea an 10%, în al treilea an 25%, în al patrulea an tot 25% şi în al cincilea an 35%, potrivit proiectului de lege.

Plata acestor sume se va face anual, în mod eşalonat, în tranşe trimestriale egale.

Proiectul de lege privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic, din învăţământul de stat, pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011 a fost adoptat cu 220 de voturi „pentru”, urmând ca legea să fie transmisă la promulgare.

Astfel, diferenţele salariale vor fi plătite din sumele defalcate din TVA, pentru finanţarea cheltuielilor de personal din unităţile şi instituţiile de învăţământ preuniversitare de stat, precum şi din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, pentru personalul didactic din inspectoratele şcolare şi din unităţile aflate în subordinea acestora, în conformitate cu dispoziţiile actelor normative care reglementează plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, potrivit proiectului de lege adoptat.

Te-ar mai putea interesa și
Epoca de aur și formula succesului
Epoca de aur și formula succesului
În ultimii ani, percepția colectivă asupra condițiilor economice și a viitorului pare să fie marcată de un pesimism tot mai accentuat. Privind în jurul nostru, am putea crede că trăim......
Firmele mici au o nouă obligaţie fiscală din 1 ianuarie 2025, dar şi o perioadă de graţie pentru trimiterea declaraţiei SAF-T
Firmele mici au o nouă obligaţie fiscală din 1 ianuarie 2025, dar şi o perioadă de graţie pentru trimiterea declaraţiei ...
Contribuabilii mici au obligaţia de a depune la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), începând cu 1 ianuarie ...
Eolienele offshore au probleme. Industria îşi va rata obiectivele pentru că obstacolele se înmulţesc – Reuters
Eolienele offshore au probleme. Industria îşi va rata obiectivele pentru că obstacolele se înmulţesc – Reuters
După un an de proiecte anulate, defecţiuni la turbine şi abandonarea contractelor de închiriere de terenuri, industria ...
Airbnb solicită primarului Barcelonei să înceteze atacurile la închirierile pe termen scurt
Airbnb solicită primarului Barcelonei să înceteze atacurile la închirierile pe termen scurt
Compania globală de închiriere de case de vacanță Airbnb (ABNB.O) l-a îndemnat pe primarul Barcelonei să regândească ...